De ce - prea mari - băncile nu devin mai mici
În al treilea trimestru al anului trecut, randamentul mediu al capitalurilor proprii la cele mai mari bănci (sau cele cu active de peste 1 trilion de dolari) a fost de doar 7,9%, cu mult sub rentabilitatea de 15% până la 20% de care se bucurau înainte de criza financiară. Dacă băncile chineze sunt excluse din listă, cifra va scădea la 5,7%. Mai mult, au acest nivel de profitabilitate de câțiva ani.
Ca răspuns, conducerea băncii emite același tip de declarație: retragerea dintr-un număr de țări sau anumite linii de activitate, precum și reduceri suplimentare de personal. De exemplu, Barclays a promis să concedieze 1.000 de lucrători din divizia sa de investiții și să închidă toate sucursalele din Asia.
Mișcări mai radicale, cum ar fi împărțirea băncilor în companii mult mai mici, mai concentrate și mai puțin reglementate, nici măcar nu sunt luate în considerare.
Dimpotrivă, în ciuda nemulțumirii investitorilor cu privire la profiturile scăzute și a insistenței autorităților de reglementare ca băncile sistemice să își reducă dimensiunea, cele mai puternice instituții financiare din lume nu s-au schimbat prea mult de la prăbușirea Lehman Brothers.
Cei 11 „colombi” considerați de Consiliul de Stabilitate Financiară (FSB) drept cei mai importanți pentru sistemul financiar global și-au redus activele de la 22 de trilioane de dolari în 2008 la 20 de trilioane de dolari în 2015. Activele unui grup mai larg de 30 de instituții, care FSB se califică drept „bănci globale, importante din punct de vedere sistemic” au devenit și mai mari în ultimii ani, notează revista britanică The Economist.
Unele bănci de investiții, în principal din Europa, își reduc aria de activitate, concentrându-se pe segmente în care au un avantaj incontestabil. Deci, de exemplu, UBS, practic a abandonat tranzacționarea cu obligațiuni, valute șimărfuri.
Din ce în ce mai multe instituții financiare se îndepărtează de la afaceri prea riscante și intensive în capital (tranzacționarea instrumentelor financiare) către segmente mai sigure (asistarea companiilor în strângerea de capital și gestionarea banilor investitorilor bogați).
General Electric, până de curând „banca din cadrul companiei”, a renunțat la majoritatea activelor sale financiare anul trecut. Credit Suisse are în vedere închiderea diviziei de retail din Elveția, Deutsche Bank vinde Postbank, o bancă majoră de retail din Germania.
În același timp, instituțiile financiare ar putea face și mai mult. Mulți dintre ei tranzacționează sub valoarea lor contabilă, ceea ce sugerează că ar fi fost mai valoroși dacă ar fi defalcat. Analistul Goldman Sachs Richard Ramsden a sfătuit anul trecut JPMorgan Chase să se împartă în patru divizii independente. Marele asigurător american MetLife trece în prezent printr-o divizare, în primul rând pentru a-și reduce necesarul de capital și, prin urmare, a crește profiturile.
Există o anumită „tragere” către dimensiunea mai mică, spune șeful băncii, inclusă în top zece FSB. Este destul de dificil să concurezi cu băncile fără importanță sistemică, care au o rată de adecvare a capitalului mult mai mică. „Dacă ai o divizie care concurează cu o bancă non-sistemică, acea divizie valorează mult mai mult în afara companiei decât în interior”, explică el.
Atunci ce împiedică marile bănci să devină mai mici? Riscurile și costurile potențiale ale dizolvării unei bănci mari o obligă să mențină status quo-ul. După cum explică șeful unei alte bănci de importanță sistemică: „Split ar fi un fel de pariu și nu suntem plătiți pentru pariuri”.
Succesorul său IoanCryan, un proeminent avocat al reducerii costurilor, le-a reamintit angajaților săi necesitatea de a găsi un „echilibru just între interesele personalului și ale acționarilor”. Acest lucru înseamnă mai puțin pentru angajați și mai mult pentru acționari, ceea ce este fundamental diferit de tendința care a existat în ultimele decenii.