6.2. Regula de maximizare a utilităţii

Termenul „utilitate” a fost introdus pentru prima dată în uz științific de către filozoful englez I. Bentham (1748–1832).

Este necesar să se facă distincția între utilitatea totală (totală) și utilitatea marginală.

Utilitatea totală –este o măsură a satisfacției totale derivate din consumul unui bun sau al unui set de bunuri și servicii într-o anumită perioadă de timp.Utilitatea marginalăa unui bun este modificarea utilității totale cauzată de o modificare de o unitate a consumului unui bun sau serviciu dat, cu condiția ca consumul altor bunuri să rămână neschimbat sau, cu alte cuvinte, utilitatea derivata din consumul fiecarei unitati suplimentare a bunului . Utilitatea marginală tinde să scadă, în timp ce utilitatea totală tinde să crească.

În teoria utilității marginale, există două direcții, mai precis, două abordări de măsurare a utilității: cardinal și ordinal. Din punct de vedere istoric și metodologic, cardinalismul precede ordinalismul.

Abordareacardinalistăa măsurării utilității implică o definiție absolut precisă, cantitativă a utilității. Fondatorii acestei tendințe în teoria utilității marginale au fost K. Menger (1840–1921), F. von Wieser (1851–1926), E. Böhm-Bawerk (1881–1953).

Teoriaordinalistăa utilității marginale - o dezvoltare ulterioară a doi economiști V. Pareto (1848–1923) și J. Hicks (1904–1989), a înlocuit cardinalismul. Termenul „obișnuit” în sine înseamnă clasarea sau alinierea într-o anumită ordine. V. Pareto şi J. Hicks permit o anumită ierarhizare, construcţia bunurilor şi serviciilor după principiul preferinţei. Consumatorul nu poate judeca cu exactitate dimensiunile cantitative ale numerelor ordinale, ci poate spune doar ceva despre gradul de importanță a acestora unul față de celălalt. Ceea ce se numește utilitateastăzi reflectă doar clasamentul preferințelor.

Studiul teoriei utilității ar trebui să înceapă dintr-o poziție cardinalistă. În plus, unii economiști occidentali au încercat recent să revigoreze abordarea cardinală.

În literatura economică, se obișnuiește să se desemneze utilitatea marginalăMU,utilitate totală -TU. Să presupunem că măsurăm utilitatea marginală a unui produs -X.Cu aceste notații, expresia algebrică pentru utilitatea marginală a unei mărfuriXva arăta astfel:

unde?TUxeste incrementul total al utilităţii;?Qx –creștere mică (singlă) a cantității de mărfuriX.

Legea scăderii utilităţii marginaleafirmă că, pe măsură ce cantitatea de marfă consumată creşte, utilitatea sa marginală tinde să scadă. Această lege este de obicei numităprima lege a lui Gossen.

Conforma doua lege a lui Gossen:când se maximizează utilitatea totală, utilitatea marginală a tuturor bunurilor consumate trebuie să fie de aceeași valoare.

Cu o tendință de scădere constantă a utilității marginale, o creștere a numărului de achiziții nu aduce o satisfacție suplimentară consumatorului, astfel încât cererea consumatorului pentru produs va scădea.

Pentru a vinde mai multe bunuri, prețurile acestora trebuie să scadă în așa fel încât să se potrivească cu scăderea creșterii satisfacției consumatorilor.

Această tendință ajută la o mai bună înțelegere a legii cererii.

După cum știți, cumpărătorul consumă o mulțime de produse și pentru fiecare dintre ele este valabilă legea de mai sus. Este destul de evident că consumatorul va achiziționa în primul rând acele bunuri care au o utilitate mai mare, până când utilitățile marginale ale produselor pe care le consumă sunt egale. Dacă măcarutilitatea marginală a unui bun va fi puțin mai mare decât utilitățile marginale ale altor bunuri, consumatorul îi va acorda preferință. Când utilitățile marginale ale tuturor mărfurilor pe care le consumă sunt egale, se va forma doar structura cheltuielilor de care are nevoie. Consumatorul însuși va fi într-o stare de echilibru. Aceasta înseamnă că condiția de echilibru pentru consumator este egalitatea utilităților marginale ale produselor pe care le achiziționează.Regula maximizării utilităţiiîn conformitate cu cele spuse constă într-o asemenea distribuţie a venitului bănesc al consumatorului în care ultima rublă cheltuită pentru achiziţionarea fiecărui tip de produs aduce aceeaşi utilitate suplimentară (marginală). Doar schimbările în preferințele consumatorilor, prețurile produselor și nivelul veniturilor pot scoate consumatorul din echilibru.

Condiția de echilibru a consumatorului poate fi exprimată astfel:

undeMU –utilitatea marginală a bunurilor individuale;P -prețul lor.

Exemplu. Cumpărătorul a venit la magazin cu 350 de ruble. Să presupunem că există două bunuri:Xi7, ale căror prețuri sunt, respectiv, 50 și respectiv 100 de ruble. Câte unități de bunuriXși 7 va cumpăra cumpărătorul? Cu alte cuvinte, cum își va aloca bugetul pentru achiziția acestor bunuri în funcție de utilitatea lor?

Să evaluăm utilitatea bunurilorXși 7 în puncte pe baza ideilor subiective, introduceți datele în coloanele corespunzătoare din tabel. 6.1 și stabiliți ce utilitate va aduce fiecare dintre bunuri pentru 1 rub. costuri (Tabelul 6.1).

Tabelul 6.1. Selectarea unei combinații de bunuri X și Y care maximizează utilitatea

Din datele din tabel rezultă că utilitatea maximă va aduce o combinație de trei unități de mărfuriXși două unități de mărfuriY.Orice altă combinație de bunuri sau nu răspunderegula de a maximiza utilitatea lor, sau depășește posibilitățile noastre bugetare.

Termenul „utilitate” a fost introdus pentru prima dată în uz științific de către filozoful englez I. Bentham (1748–1832).

Este necesar să se facă distincția între utilitatea totală (totală) și utilitatea marginală.

Teoriaordinalistăa utilității marginale - o dezvoltare ulterioară a doi economiști V. Pareto (1848–1923) și J. Hicks (1904–1989), a înlocuit cardinalismul. Termenul „obișnuit” în sine înseamnă clasarea sau alinierea într-o anumită ordine. V. Pareto şi J. Hicks permit o anumită ierarhizare, construcţia bunurilor şi serviciilor după principiul preferinţei. Consumatorul nu poate judeca cu exactitate dimensiunile cantitative ale numerelor ordinale, ci poate doar să spunăceva despre gradul de importanță lor unul față de celălalt. Ceea ce se numește utilitate astăzi reflectă doar clasamentul preferințelor.

Studiul teoriei utilității ar trebui să înceapă dintr-o poziție cardinalistă. În plus, unii economiști occidentali au încercat recent să revigoreze abordarea cardinală.

unde?TUxeste incrementul total al utilităţii;?Qx –creștere mică (singlă) a cantității de mărfuriX.

Conforma doua lege a lui Gossen:când se maximizează utilitatea totală, utilitatea marginală a tuturor bunurilor consumate trebuie să fie de aceeași valoare.

Pentru a vinde mai multe bunuri, prețurile acestora trebuie să scadă în așa fel încât să se potrivească cu scăderea creșterii satisfacției consumatorilor.

Această tendință ajută la o mai bună înțelegere a legii cererii.

După cum știți, cumpărătorul consumă o mulțime de produse și pentru fiecare dintre ele este valabilă legea de mai sus. Este destul de evident că consumatorul va achiziționa în primul rând acele bunuri care au o utilitate mai mare, până lapână când utilitățile marginale ale produselor pe care le consumă sunt egale. Dacă cel puțin un bun are o utilitate marginală puțin mai mare decât utilitățile marginale ale altor bunuri, consumatorul îl va prefera. Când utilitățile marginale ale tuturor mărfurilor pe care le consumă sunt egale, se va forma doar structura cheltuielilor de care are nevoie. Consumatorul însuși va fi într-o stare de echilibru. Aceasta înseamnă că condiția de echilibru pentru consumator este egalitatea utilităților marginale ale produselor pe care le achiziționează.Regula maximizării utilităţiiîn conformitate cu cele spuse constă într-o asemenea distribuţie a venitului bănesc al consumatorului în care ultima rublă cheltuită pentru achiziţionarea fiecărui tip de produs aduce aceeaşi utilitate suplimentară (marginală). Doar schimbările în preferințele consumatorilor, prețurile produselor și nivelul veniturilor pot scoate consumatorul din echilibru.

Condiția de echilibru a consumatorului poate fi exprimată astfel:

undeMU –utilitatea marginală a bunurilor individuale;P -prețul lor.

Tabelul 6.1. Selectarea unei combinații de bunuri X și Y care maximizează utilitatea

Din datele din tabel rezultă că utilitatea maximă va fi adusă de o combinație de treiunități de bunuriXși două unități de bunuriY.Orice altă combinație de bunuri fie nu îndeplinește regula de maximizare a utilității lor, fie depășește posibilitățile noastre bugetare.