Rezumat Stratul marginal în societatea românească - Banca de rezumate, eseuri, rapoarte, referate și
1. Problema marginalităţii în sociologia modernă
1.1 Evoluția conceptului de marginalitate în istoria sociologiei
1.2 Motivele marginalizării
2. Stratul marginal în societatea românească
2.1 Sărăcia și marginalizarea populației
2.2 Marginalitate și criminalitate
2.3 Noi grupuri marginalizate în societatea românească
3. Modalități de rezolvare a problemei marginalității în România
1. Problema marginalităţii în sociologia modernă
1.1 Evoluția conceptului de marginalitate în istoria sociologiei
- dezorganizare, uluit, incapacitatea de a determina sursa conflictului;
- anxietate, anxietate, tensiune internă;
- izolare, înstrăinare, inocență, constrângere;
- distrugerea „organizarii vitale”, dezorganizarea mentala, lipsa de sens a existentei;
Lucrarea lui G. B. Mancini poate fi citată aici. Generalizează și, parțial, sintetizează diverse abordări și poziții teoretice.
Marginalitate culturală – în definiția sa clasică se referă la procesele de contact și asimilare interculturală. Acest tip de marginalitate se bazează pe relația dintre sistemele de valori ale două culturi la care individul participă, rezultând ambiguitate, incertitudine a statutului și rolului. Descrierile clasice ale marginalității culturale au fost date de Stonequist și Park [5, p. 172].
Vizibilitate, convexitate: cu cât este mai mare gradul de centralitate al situației marginale în raport cu identitatea personală, cu atât este mai mare gradul de incongruență (de exemplu, Park a observat că țiganii nu sunt cu adevărat oameni marginali, deoarece își poartă „legăturile de casă” cu lor, marginalitatea lor le este perifericăidentitate esențială).
Direcția de identificare: cu cât echivalența identificării unei persoane cu cele două grupuri mai sus menționate este mai mare, cu atât gradul de neadaptare este mai mare. Acesta este cazul când o persoană care participă la două culturi va experimenta marginalitatea numai dacă se identifică cu ambele în același timp. Poziția este destul de dificilă. Cercetătorii au luat în considerare modalități de a o rezolva în diferite situații. Una dintre ipoteze este că o identificare mai stabilă cu unul sau altul grup va ajuta la rezolvarea conflictelor inerente marginalității. Un alt punct de vedere este că dubla identificare poate duce la îmbogățire mai degrabă decât la conflict.
Judecând după publicațiile apărute în anii 1990, studiile despre marginalitate se dezvoltă în străinătate în tradițiile indicate. Printre aspecte se numără: marginalizarea în țările lumii a treia; grupuri marginale periferice, defavorizate; marginalitatea ca fenomen cultural.
Interesul pentru problema marginalității crește considerabil în anii perestroikei, când procesele de criză încep să o scoată la suprafață în viața publică. Trăsăturile procesului modern de marginalizare din țările din vestul Europei au fost asociate în primul rând cu o restructurare structurală profundă a sistemului de producție în societățile postindustriale, definită drept consecințele revoluției științifice și tehnologice. În acest sens, este interesant să tragem concluzii despre trăsăturile și tendințele caracteristice ale proceselor marginale din Europa de Vest, realizate în lucrarea sus-menționată.
O serie de lucrări ridică problema tradițională a tinerilor ca grup marginalizat, având în vedere perspectivele proceselor sale de marginalizare în România. Un exemplu este publicarea lui D.V. Petrova, A.V. Prokop.
Trebuie remarcate o serie de teme limită în care se poatepentru a vedea potențialul de interacțiune cu câmpul euristic al conceptului de marginalitate. Acestea sunt temele de singurătate și atipalitate, dezvoltate respectiv de S.V. Kurtian și E.R. Yarskaya-Smirnova. Anumite trăsături ale acestui domeniu se regăsesc în problemele filozofice ale „persoanei anormale” - un elev cu handicap, elaborate de V. Linkov [1, p. 11-12].
Rezumând diversitatea opiniilor moderne asupra problemei, putem trage următoarele concluzii. La începutul anilor 1990, a existat în mod clar un interes tot mai mare pentru această problemă. În același timp, a fost afectată și atitudinea față de aceasta ca teorie specifică sociologiei occidentale și tradiția jurnalistică. Cu toate acestea, recunoașterea acestui fenomen în societatea noastră, trăsăturile sale specifice și amploarea, determinate de unicitatea situației „tranziției revoluționare”, a determinat necesitatea unei definiri mai clare a parametrilor acestuia, a abordărilor teoretice ale studiului său.
1.2 Motivele marginalizării
Orice activitate umană este supusă obișnuirii (obișnuirii), ceea ce ajută la reducerea diferitelor opțiuni ale unei persoane, o scutește de nevoia de a defini din nou fiecare situație. Astfel, activitatea umană este automatizată într-o anumită măsură, acțiunile repetate adesea devin modele. Cea mai importantă parte a habitualizării activității umane implică procesul de instituționalizare. Are loc oriunde există o tipificare reciprocă a acțiunilor obișnuite.
Este deosebit de important pentru înțelegerea marginalității că tipificarea se referă nu numai la acțiuni, ci și la actorii din cadrul instituțiilor. „Institutul presupune că acțiunile de tip X trebuie efectuate de actori de tip X”.
Aceasta este baza fenomenului „cioara albă” în orice comunitate. Acest ecou cuconceptul de „acceptare a unei identităţi deviante” de E. Hughes. „Majoritatea stărilor au o trăsătură principală care face distincția între cei care aparțin acestui statut și cei care nu o fac.” Un astfel de exemplu este certificatul medicului. În plus, o serie de trăsături „auxiliare” sunt de obicei așteptate informal de la un anumit statut, cum ar fi clasa, crezul, rasa și genul. Este probabil să presupunem că un individ care nu posedă unele dintre trăsăturile auxiliare va fi „marginal”, necorespunzând așteptărilor generale. Din nou, spre deosebire de caracteristicile deviante care pot duce la descalificarea oficială ca medic (încălcarea eticii, comiterea unei infracțiuni), în cultura desemnată medicii „marginali” vor fi femei sau afro-americani. Aceștia vor fi „marginali” până la redefinirea situației, în urma căreia lista caracteristicilor auxiliare ale unui anumit statut va fi extinsă sau modificată [1, p. 80].
Deci, în contextul luat în considerare, marginalitatea este ceva ce nu poate fi definit, tipificat. Ea caracterizează fenomene sau grupuri (indivizi) pentru care în instituțiile existente nu le este loc. Spre deosebire de abatere, ele nu reprezintă încă o amenințare directă pentru societate, dar par imprevizibile și, prin urmare, sunt un factor de îngrijorare. Deci societatea tinde fie să readucă aceste grupuri „la normal”, fie să le izoleze.
În ciuda faptului că problema marginalității a ajuns în sociologie tocmai în legătură cu studiul migrației și a problemelor pe care o persoană le are într-un mediu nou, conceptele de marginalitate și mobilitate nu au fost unificate. Se poate vorbi doar despre intersecția celor două tradiții, care este în principal instrumentală în natură. De exemplu,conceptul de mobilitate este folosit în studiile despre marginalitate pentru a clarifica granițele empirice ale acestui fenomen.
Abordarea culturală, care definește marginalitatea ca o stare a unor grupuri de oameni sau de indivizi, plasate în pragul a două culturi care participă la interacțiunea acestor culturi, dar nu complet adiacente niciuna dintre ele, pare a fi mai adecvată, întrucât se concentrează asupra comunității situației pentru indivizi și a caracteristicilor esențiale ale acestor situații. Situația de marginalitate apare pe baza contradicției sistemelor de valori a două culturi la care individul participă și se manifestă în ambiguitate, incertitudine de statut și rol [4, p. 156].
Conform clasificării marginalității propuse de G.B.Mancini, se poate vorbi de marginalitate esențială și procesuală, diferența dintre care este poziția marginală statică sau dinamică.
Pozițiile sociale sunt construite în cursul unor interacțiuni sociale complexe și există independent de individ, în timp ce mobilitatea este procesul de trecere de la o poziție la alta.
2. Stratul marginal în societatea românească
2.1 Sărăcia și marginalizarea populației
Ar trebui să unească eforturile atât ale organizațiilor caritabile de stat, cât și ale organizațiilor neguvernamentale.
2.2 Marginalitate și criminalitate