Rezumat Esența monopolului, clasificarea, criteriile și metodele de stabilire a prețurilor, factori de maximizare

SEI HPE „ACADEMIA BASHKIR DE SERVICIU PUBLIC ȘI ADMINISTRAREA PREȘEDINTEI REPUBLICII BASHKORTOSTAN”

DepartamentulET și EP

„Monopoluri: esență, clasificare, criterii și metode de stabilire a prețurilor, factori de maximizare a profitului”

student anul 1

1. Bazele teoretice și metodologice ale funcționării pieței de monopol 5

1.1 Esența monopolurilor 5

1.2. Caracteristici ale prețurilor 10

1.3.Nevoia de reglementare a pieței de monopol 16

2. Caracteristicile pieței de monopol în condiții moderne 23

2.1 Funcționarea monopolurilor moderne 23

2.2. Caracteristicile stabilirii prețurilor monopolurilor moderne 26

2.3. Măsuri de reglementare a prețurilor monopolurilor naturale 31

Referințe 42

Un monopol este un drept exclusiv de producție, pescuit, comerț și alte tipuri de activitate, deținut de o persoană, un anumit grup de persoane sau de stat. Aceasta înseamnă că, prin însăși natura sa, un monopol este o forță care subminează concurența și piața spontană. Un monopol absolut care acoperă întreaga economie exclude complet mecanismul concurenței pe piață liberă. În diferite țări și în diferite perioade istorice, în economie apar diverse tipuri de monopoluri: naturale, juridice și artificiale.

Lucrarea are în vedere problemele optimizării producției de către un monopol, dezvăluie motivele existenței unui monopol, politica de prețuri.

Se acordă multă atenție reglementării monopolurilor în diferite țări în cadrul legislației antimonopol. Sunt luate în considerare exemple de reglementare a monopolurilor naturale în România.

Subiectul monopolurilor mai aleseste relevantă în România, întrucât cadrul legislativ din acesta este încă foarte slab dezvoltat, iar pentru crearea și funcționarea normală a unei piețe de mărfuri este necesar să se țină cont de factorul monopolurilor naturale.

Pe piața competitivă actuală, există destui vânzători și cumpărători ai unui produs încât niciun vânzător sau cumpărător individual nu poate afecta prețul unui produs. Prețul este determinat de regulile pieței de cerere și ofertă. Firmele iau prețul de piață ca dat atunci când decid cât de mult să producă pentru a vinde, iar consumatorii îl iau ca dat atunci când decid cât de mult să cumpere.

Reglementarea statului joacă un rol important în menținerea nivelului necesar de concurență în economie. Se pot distinge trei domenii principale:

-măsuri care vizează prevenirea și interzicerea monopolurilor:

-reglementarea de stat a monopolului natural;

-Protecția companiilor de „concurență excesivă”.

În munca mea, studiez probleme care sunt esențiale pentru economia noastră. Multă vreme am avut o economie de comandă în țara noastră. Concepte precum concurența, monopolul, monopolul natural au fost ignorate, deoarece monopolul era, s-ar putea spune, scopul economiei de atunci.

Toate cele de mai sus determină relevanța temei alese pentru studiu.

Astfel, scopul acestei lucrări este de a lua în considerare prețurile, reglementarea prețurilor de către stat și eficacitatea acesteia. Subiectul acestei lucrări sunt monopolurile. Obiectul acestui studiu este monopolul. Subiectul este reglementarea de stat a prețurilor.

1. Bazele teoretice și metodologice ale funcționării pieței de monopol

Monopolul este un fenomen complex, cu mai multe fațete, prin urmare, atunci când îl definiți, este recomandabil să aplicațiO abordare complexă. De regulă, se utilizează o definiție triplă a monopolului, și anume, un monopol este definit ca:

- o astfel de structură de piață sau situație de piață când există un singur vânzător al unui produs (în absența înlocuitorilor acestui produs) și mulți cumpărători (nu este o coincidență că „monopol” în greacă înseamnă literal „vând unul”);

- dreptul exclusiv de a desfasura orice tip de activitate, acordat doar unei anumite persoane, grup de persoane, stat;

- o companie mare, o corporație care reunește mai multe companii și astfel obține o poziție pe piață pentru un anumit produs sau grup de produse, atunci când piața are un singur vânzător și mulți cumpărători.

Monopolul ca tip de structură de piață are următoarele caracteristici:

- există o singură firmă și mulți cumpărători ai produselor sale pe piață;

- nu exista bunuri care sa poata servi drept competitori fata de cele oferite de aceasta firma;

- controlul deplin al monopolistului asupra prețului mărfurilor și asupra volumului vânzărilor;

- prezența anumitor bariere la intrarea pe piață a altor firme.

Dominanța pe piață face posibilă stabilirea prețurilor de monopol și obținerea de profituri de monopol. La prețuri monopolistic mari, monopolurile își vând bunurile, iar la prețuri monopolistic mici cumpără bunurile de care au nevoie.

O întreprindere poate produce atât un tip de produs, cât și multe dintre tipurile sale, dar în orice caz va fi considerată ca ocupând o poziție de monopol doar în acel tip de produs pentru care nu există producători concurenți.

Există diferite tipuri de monopoluri, care pot fi clasificate în trei mari: naturale, administrative și economice.

Monopol administrativrezultă din acțiunile agențiilor guvernamentale. Pe de o parte, aceasta este acordarea unor firme individuale a dreptului exclusiv de a desfășura un anumit tip de activitate. Pe de altă parte, acestea sunt structuri organizatorice pentru întreprinderile de stat, atunci când acestea se unesc și raportează la diferite administrații centrale, ministere și asociații. Aici, de regulă, sunt grupate întreprinderi din aceeași industrie. Aceștia acționează pe piață ca o singură entitate economică și nu există concurență între ei. Economia fostei Uniuni Sovietice a fost una dintre cele mai monopolizate din lume. Acolo a dominat tocmai monopolul administrativ, în primul rând monopolul ministerelor și departamentelor atotputernice.

Monopolul economiceste cel mai comun. Apariția sa se datorează unor motive economice, se dezvoltă pe baza legilor dezvoltării economice. Vorbim de antreprenori care au reușit să câștige o poziție de monopol pe piață. Există două căi care duc la el. Prima este dezvoltarea cu succes a întreprinderii, creșterea constantă a dimensiunii acesteia prin concentrarea capitalului. Al doilea (mai rapid) se bazează pe procesele de centralizare a capitalului, adică pe asocierea sau absorbția voluntară a câștigătorilor falimentați. Într-un fel sau altul, sau cu ajutorul ambelor, întreprinderea atinge asemenea proporții atunci când începe să domine piața. [1]

Combinațiile de afaceri apar ca urmare a diferitelor tipuri de fuziuni: orizontale, verticale și conglomerate.

Fuziunile orizontalereprezintă o modalitate de concentrare a producției prin combinarea întreprinderilor afiliate și, de fapt, nu duc decât la o redistribuire a capacității de producție. Scopul lor principal este de a reduce nivelul concurenței și de a beneficia de „economisirela scara producţiei.

Fuziunile verticaleau ca scop unirea verigilor lanțului tehnologic de la extracția materiilor prime până la vânzarea produselor finite sub un singur control, care asigură accesul sigur la sursele de resurse, canalele de aprovizionare și distribuție. Cu cât aceste condiții sunt mai puțin stabile, cu atât dorința întreprinderilor de integrare verticală este mai puternică. Contribuind la crearea complexelor de producție închise, influența verticală promovează manifestări de monopol și, prin urmare, necesită o atenție specială din partea statului.

Fuziunile de conglomeratesunt asociații de întreprinderi din diverse industrii care nu au nicio legătură din punct de vedere tehnologic. De fapt, aceasta este o modalitate de diversificare a producției, al cărei scop este atenuarea impactului fluctuațiilor pieței și facilitarea pătrunderii pe noi piețe. Fuziunile pot avea loc atât pe baza unei fuziuni voluntare a întreprinderilor, cât și prin absorbția unei întreprinderi de către alta. Ca urmare, în funcție de caracteristicile organizației structurale, managementului și controlului, se formează diverse forme de asociere[2].

Monopolul are diverse forme: colț, cartel, trust, concern, conglomerat, consorțiu, sindicat, holding industrial etc.

Korner- o metodă inventată de negustorii germani încă din secolul al XVI-lea. Semnificația acestei metode este simplă: comercianții sau producătorii încheie un acord secret pentru a cumpăra sau a retrage temporar un produs de pe piață pentru a crea artificial lipsa acestuia și a determina creșterea prețurilor. După aceea, mărfurile din stocuri sunt aruncate pe piață, iar participanții la coluziune primesc un venit sporit.

Cartel- un acord între întreprinderi din aceeași industrie privind volumele vânzărilor, prețurile, piețele, distribuția profitului. Cu toate acestea, cartelulacordul nu a vizat producția și, în plus, activitățile de furnizare și comercializare ale întreprinderii. Reglementarea unui astfel de monopol se realizează de obicei prin cote și definirea zonelor de vânzare. Un cartel tipic este Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC), care include 14 țări care produc aproximativ 70% din petrol. Ea stabilește nu numai prețuri uniforme pentru petrol, dar și distribuie cote pentru producția acestuia.

Încredere- o formă de organizare a industriei în care o companie mare concentra fie toată producția industriei, fie partea sa predominantă.

Concerneste un complex diversificat de întreprinderi în care unitățile structurale își păstrează producția și independența economică, dar sunt supuse unui singur management prin control financiar printr-un sistem de participare.

Conglomeratuleste o structură polisectorială, diversificată, bazată pe asocierea întreprinderilor autonome operațional care poartă responsabilitatea economică pentru rezultatele activităților lor.

În plus, există o serie de asociații temporare create pentru a rezolva anumite probleme.[3]

Consorțiuleste o formă de asociere temporară a întreprinderilor creată pentru a desfășura activități comune în vederea soluționării unei probleme specifice. Întreprinderile incluse în consorțiu își păstrează independența deplină, supunându-se conducerii generale numai în ceea ce privește activitățile aferente scopurilor consorțiului.

Sindicatul- reprezentat de obicei de o asociație de întreprinderi, caracterizată prin faptul că distribuirea comenzilor, achiziționarea de materii prime, vânzarea produselor fabricate se realizează printr-o singură organizație de vânzare. Membrii sindicatului sunt producție independentă unul de celălalt, dar din punct de vedere comercial nu au libertate de acțiune.Forma organizatorică și juridică în care își desfășoară activitatea sindicatele este multifațetă. Poate fi o societate pe acțiuni, o societate cu răspundere limitată, o societate cu răspundere suplimentară, o societate în nume colectiv etc.

Deținerea industrială- metodă care constă în achiziționarea de participații de control la firme concurente și prin aceasta stabilirea controlului economic asupra acestora pentru a urma o politică unică de monopol a vânzărilor și prețurilor.

Experiența arată că monopolurile, care au monopolizat o anumită industrie și au ocupat poziții puternice și de monopol, mai devreme sau mai târziu pierd dinamica dezvoltării și eficienței. Acest lucru se explică prin faptul că avantajele producției pe scară largă nu sunt absolute, ele aduc o creștere a rentabilității doar până la un anumit punct.[4]

Prețul de monopol este un tip special de preț de piață, care este stabilit la un nivel peste sau sub costul mărfurilor pentru a obține venituri de monopol (cel mai adesea sub formă de profituri în exces de monopol). Acest venit reprezintă tributul pe care îl percep altor antreprenori și populației. Pentru a obține profituri în exces, monopolurile nu realizează nicio îmbunătățire în producția de mărfuri. Prin urmare, atunci când li se stabilesc prețuri favorabile, ei pierd stimulente economice pentru progresul tehnic și de altă natură. Spre deosebire de concurența, care încurajează îmbunătățirea producției, orice monopol, cel puțin temporar, creează stagnare în acest sens.

Monopolurile stăpânesc legile cererii și ofertei și stabilesc două tipuri de prețuri de monopol. Cu ajutorul lor se formează un mecanism de îmbogățire monopolistă în detrimentul restului societății.

Astfel, asociațiile monopoliste tind să concentreze o parte semnificativă din toate bunurile industriei. Acest lucru vă permite să setați un monopol ridicatun preț care depășește costurile cu forța de muncă necesare social. În același timp, ele creează artificial un deficit de mărfuri prin limitarea producției la astfel de limite încât cererea pentru aceasta depășește oferta. În acest caz, venitul de monopol este diferența dintre prețul ridicat de monopol și costul bunului (sau prețul de echilibru). Desigur, cumpărătorii pierd o parte din venitul lor normal în favoarea monopolurilor. Îmbogățirea monopolurilor în detrimentul prețurilor mai mari este una dintre cauzele decisive ale inflației.

În acest caz, venitul de monopol este diferența dintre costul unui bun (sau prețul de echilibru) și prețul scăzut de monopol. Este o deducere din venitul normal al vânzătorilor.[5]

Monopoly presupune că există un singur producător în industrie, care controlează complet aprovizionarea cu bunuri. Acest lucru îi permite să stabilească prețul care va aduce profitul maxim. Măsura în care este exercitată puterea de monopol în stabilirea prețurilor va depinde de disponibilitatea unor înlocuitori apropiați pentru bun. Dacă produsul este unic, atunci cumpărătorul este obligat să plătească prețul atribuit sau să refuze cumpărarea. Numărul de produse care nu au înlocuitori este limitat.

Fig. 1.Curbele cererii și venitului marginal sub monopol pur. Prețul și venitul marginal al unei firme de monopol:

---