Recunoașterea și măsurarea veniturilor din prestarea de servicii și executarea lucrărilor IAS 18 și 11, amplasament în

IAS 18 și (IAS) 11

Reguli pentru recunoașterea veniturilor din prestarea de servicii și prestarea muncii, determinate de IAS 18

Conform cerințelor IAS 18, veniturile din furnizarea de servicii pot fi recunoscute în contabilitate numai dacă pot fi evaluate în mod credibil. O astfel de evaluare poate fi obținută cu îndeplinirea simultană a condițiilor specificate de Standard:

„(a) valoarea veniturilor poate fi măsurată în mod fiabil;

(b) este probabil ca beneficiile economice asociate tranzacției să revină entității;

(d) costurilor suportate pentru efectuarea tranzacției și costurile necesare pentru finalizarea tranzacției li se poate atribui o estimare fiabilă.”

Organizația poate oferi o estimare fiabilă a parametrilor tranzacției numai dacă este de acord cu alți participanți la tranzacție cu privire la metoda și momentul decontărilor, valoarea compensației primite și drepturile fiecăreia dintre părțile la tranzacție pentru prestarea serviciilor sunt protejate legal. Standardul stipulează în mod specific că o entitate trebuie să aibă un sistem intern eficient de planificare financiară și raportare, care să permită revizuirea și revizuirea veniturilor din tranzacții pe măsură ce serviciile sunt furnizate și procesul de execuție este convenit cu clientul. Necesitatea unor astfel de revizuiri este evidentă în fața creșterii prețurilor, a cerințelor în schimbare ale clienților, iar revizuirea nu înseamnă că rezultatul operațiunii nu poate fi estimat în mod fiabil.

În unele cazuri, tipice etapelor inițiale ale furnizării serviciilor, când rezultatul tranzacției nu poate fi estimat în mod fiabil, dar este probabil caclientul va rambursa costurile suportate, venitul poate fi recunoscut în cadrul costurilor recuperabile ale operațiunii, pe care ar trebui să le acopere. Deoarece rezultatul tranzacției nu poate fi determinat în mod credibil, nu este recunoscut niciun câștig.

Dacă există îndoieli cu privire la probabilitatea ca clientul să recupereze costurile suportate, niciun venit nu poate fi recunoscut, iar costurile suportate sunt recunoscute ca o cheltuială. Eliminarea incertitudinii care a împiedicat o estimare fiabilă a rezultatului contractului are ca rezultat recunoașterea veniturilor pe o bază generală.

Venitul poate fi recunoscut numai dacă este „probabil ca entitate să beneficieze de beneficii economice”. Aceasta înseamnă că conducerea organizației nu are practic nicio îndoială cu privire la achitarea creanțelor clientului. Este important de reținut aici că, conform IFRS, dacă există o incertitudine cu privire la primirea unei sume deja incluse în venituri, atunci această sumă este recunoscută ca o cheltuială de ajustare a creanțelor clientului, dar nu ca o ajustare a venit recunoscut inițial.

Recunoașterea veniturilor din furnizarea de servicii financiare depinde de scopul serviciilor în sine, precum și de tipul de instrument financiar în cauză. Aici, conform IFRS, este necesar să se facă distincția între încasările de fonduri care fac parte integrantă din rata dobânzii efective a unui instrument financiar și încasările care sunt câștigate pentru serviciile efective prestate. De exemplu, comisioanele percepute de o companie pentru deservirea unui împrumut sunt recunoscute ca venit pe măsură ce serviciile sunt prestate, un comision pentru acordarea de acțiuni este recunoscut ca venit atunci când acțiunile sunt alocate clientului.

Veniturile din spectacole de teatru, concerte, banchete și alte evenimente speciale sunt recunoscute în perioada de raportare cândevenimentul individual specificat a avut loc. Când biletele pentru mai multe evenimente sunt vândute, plățile sunt atribuite fiecărui eveniment individual pe o bază care reflectă progresul fiecărui eveniment. În orice caz, dintre toate exemplele date în Anexă, evenimentul critic pentru recunoașterea veniturilor este furnizarea de servicii.

Standardul indică faptul că venitul este recunoscut în conformitate cu volumul serviciilor prestate și este determinat de gradul de finalizare a operațiunii la sfârșitul perioadei de raportare, adică pe baza metodei procentului de finalizare. Etapa de finalizare a unei operațiuni este determinată în diferite moduri, pe care organizația însăși le alege, pe baza furnizării unei măsurători fiabile a muncii efectuate. Aceasta se poate face, de exemplu, pe baza: unei analize a serviciilor prestate (lucrărilor efectuate); cota sau procentul serviciilor prestate la data raportării față de volumul total de servicii; raportul dintre costurile suportate până în prezent și costurile totale estimate ale tranzacției. Trebuie remarcat faptul că costurile suportate la data bilanțului includ doar cele care reflectă serviciile prestate până la acea dată. Costurile totale estimate ale tranzacției includ numai costurile care reflectă serviciile furnizate sau care urmează să fie furnizate. Totodată, ca regulă generală, plățile anticipate și avansurile primite de la clienți nu sunt luate în considerare pentru evaluarea serviciilor prestate.

Standardul permite ca veniturile să fie recunoscute pe o bază liniară dacă serviciile sunt furnizate de un număr nedefinit de activități într-o perioadă de timp specificată și cu excepția cazului în care există motive pentru a utiliza o altă metodă care reflectă mai bine stadiul de finalizare.

Cu toate acestea, atunci când o activitate într-un aranjament de servicii este mult mai semnificativă decât altele, atunci recunoașterea veniturilorar trebui amânată până când această acțiune este efectuată. De exemplu, furnizarea de servicii de instalare de software poate necesita câteva proceduri preliminare minore, care pot fi îndelungate. Într-un astfel de caz, înainte de instalarea efectivă a software-ului, nu trebuie recunoscut niciun venit.

Prin urmare, veniturile din furnizarea de servicii sunt recunoscute în aceeași perioadă de raportare în care sunt furnizate serviciile. IAS 18 se referă în mod explicit la IAS 11 Contracte de muncă, menționând că sunt necesare lucrări pentru a recunoaște veniturile pe aceeași bază. Cerințele acelui standard sunt în general aplicabile recunoașterii veniturilor și a cheltuielilor aferente într-o tranzacție care implică furnizarea de servicii.

Măsurarea veniturilor din prestarea de servicii și prestarea muncii în conformitate cu IAS 11

Veniturile dintr-un contract de muncă (în special, lucrări de construcții) includ, pe lângă veniturile prevăzute inițial în contract, suma abaterilor suplimentare (ajustări), creanțe și plăți de stimulare.

Abaterile pot fi asociate cu o modificare a costurilor estimate, a specificațiilor, a termenului contractului. Acestea trebuie să fie aprobate de client.

Reclamația este suma pe care antreprenorul intenționează să o primească de la client ca rambursare a costurilor neincluse în prețul contractului. Reclamațiile se pot datora plăților întârziate de către client, erori în specificații sau design sau abateri contestate în ceea ce privește lucrările contractuale.

Plățile de stimulare sunt plăți suplimentare plătite antreprenorului, de exemplu, pentru finalizarea timpurie a lucrărilor conform contractului.

Conform IAS 11, plățile de stimulare sunt incluse în veniturile contractuale dacă valoarea veniturilor dinacordul părților la contract în timpul tranziției de la o perioadă de raportare la alta se poate modifica în anumite situații.

Standardul oferă exemple relevante:

„(a) Antreprenorul și clientul pot conveni asupra derogărilor sau revendicărilor care cresc sau scad veniturile din contract într-o perioadă ulterioară perioadei în care contractul a fost convenit inițial;

(b) valoarea veniturilor convenită în contractul cu preț fix poate crește în conformitate cu dispozițiile care prevăd o creștere a veniturilor atunci când costurile cresc;

(c) suma veniturilor din contract poate fi redusă din cauza penalităților suportate ca urmare a unei întârzieri în executarea contractului de către contractant; sau

(d) dacă un contract cu preț fix prevede un preț fix pe unitate de muncă, veniturile din contract crește pe măsură ce numărul acestor unități crește.”

Dacă rezultatul unui contract de construcție poate fi măsurat în mod fiabil, veniturile și costurile contractului sunt recunoscute în contul de profit și pierdere ca venituri și cheltuieli la sfârșitul perioadei de raportare, deoarece etapele de referință din contract sunt finalizate folosind metoda procentului de finalizare. Comparând veniturile și cheltuielile efectuate în baza contractului, obținem rezultatul financiar al lucrării.

Asigurarea lucrărilor viitoare în temeiul contractului poate duce la costuri suplimentare pentru antreprenor, de exemplu, acesta poate achiziționa materiale, poate plăti în avans închirierea mijloacelor fixe, poate plăti plăți în avans subcontractanților pentru lucrările care urmează să fie executate în cadrul subcontractelor. Aceste costuri trebuie recunoscute ca un activ în bilanțul contractantului dacă este probabil să fie recuperate de către client, adică aceste costuri sunt capitalizate.

Când se așteaptă o pierdere în temeiul unui contract,de exemplu, dacă costurile totale ale contractului depășesc veniturile totale din contract, acestea ar trebui recunoscute imediat în contul de profit și pierdere.

Valoarea pierderii este determinată indiferent dacă lucrările au început, gradul de finalizare a lucrărilor sau valoarea profitului așteptat din alte contracte care nu sunt tratate ca un contract combinat.

IAS 11 Contracte de muncă oferă exemple de determinare a gradului de finalizare a unui contract în funcție de natura acestuia:

„(a) o comparație a costurilor contractuale suportate pentru finalizarea lucrărilor până în prezent cu costurile totale ale contractului;

(b) evaluarea de către expert a muncii efectuate; sau

Metoda procentului de finalizare se aplică în fiecare perioadă de raportare estimărilor curente ale veniturilor și costurilor contractuale. Ajustările estimărilor sunt contabilizate ca o modificare a estimării contabile în conformitate cu cerințele IAS 8 Politici contabile, modificări ale estimărilor contabile și erori. Estimările ajustate servesc drept bază pentru calcularea sumelor de venituri și cheltuieli recunoscute în contul de profit și pierdere.

Organizația „A” (antreprenor) a încheiat un contract de prestare de servicii pe 3 ani. Costul plății pentru serviciile conform contractului s-a ridicat la 1.000 de mii de ruble. Clientul a aprobat estimarea costurilor conform contractului în valoare de 800 de mii de ruble. Astfel, organizația „A” se așteaptă să facă un profit de 200 de mii de ruble. pentru 3 ani de serviciu.

Entitatea A determină gradul de finalizare (procent de finalizare) comparând costurile contractuale suportate pentru finalizarea lucrării până în prezent cu costurile totale ale contractului.

Anul I

Pe parcursul primului anorganizația „A” a cheltuit 400 de mii de ruble pentru furnizarea de servicii. Această sumă a fost mai mare decât se preconiza din punct de vedere al volumului de servicii prestate, întrucât prețurile la materialele necesare au crescut. Cu toate acestea, entitatea A este încrezătoare că veniturile vor acoperi toate costurile și intenționează să discute cu clientul noul cost al furnizării serviciilor conform contractului. În această perioadă de raportare, acesta recunoaște suma veniturilor egală cu costurile suportate, întrucât contractul nu a fost încă modificat.

Declarația de profit și pierdere (indiferent de numerarul primit de client) va reflecta:

Venit 400Cost 400Profit brut 0

Anul II

Ca urmare a negocierilor cu clientul, costul serviciilor conform contractului a fost ajustat la 1.300 de mii de ruble, iar costul estimat la 1.000 de ruble. Astfel, profitul așteptat conform contractului va fi de 300 de mii de ruble. Costurile reale suportate pentru al doilea an s-au ridicat la 300 de mii de ruble.

Procent finalizat în doi ani: [(400 + 300) : 1.000] x 100% = 70%

În consecință, venitul timp de doi ani este egal cu: 1.300 x 70% = 910 mii de ruble.

Venituri pentru al doilea an: 910 - 400 = 510 mii de ruble.

Declarația de venit a entității A va arăta:

Venituri 510Cost 300Profit brut 210

Anul III

Pentru al treilea an, costurile reale suportate s-au ridicat la 300 de mii de ruble, adică în deplină conformitate cu estimarea costurilor. Deoarece nu au fost efectuate ajustări la contract, veniturile pentru al treilea an sunt determinate de valoarea reziduală: 1.300 - (400 + 510) = 390 de mii de ruble.

Declarația de venit a entității A va arăta:

Venit 390Cost 300Profit brut 90

Am revizuit prevederile IFRS în domeniul recunoașterii șimăsurarea veniturilor din prestarea de servicii și prestarea muncii. În articolul următor, ne vom referi la aspecte legate de particularitățile recunoașterii și măsurării veniturilor organizațiilor din primirea de dobânzi, dividende și redevențe (redevențe).