Povești despre neprihăniții „Sângaci”, „Rătăcitorul fermecat” - Poza Naționalului Român
La sfârşitul anilor 1870-1880. Leskov a creat o întreagă galerie de personaje drepte. Așa este trimestrialul Ryzhov, care respinge mită și cadouri, trăiește cu un salariu cerșetor, spunând cu îndrăzneală adevărul în fața înaltelor autorități (povestea „Odnodum”, 1879). Un alt om neprihănit este negustorul oryol, lăptașul Golovan din povestea „Golovanul nemortor” (1880); povestea se bazează pe poveștile auzite de Leskov în copilărie de la bunica sa. Golovan este mântuitorul, ajutorul și mângâiatorul celor suferinzi. El l-a apărat pe narator la o vârstă fragedă când a fost atacat de un câine dezlănțuit. Golovan are grijă de muribunzi în timpul unei ciumă teribilă și moare într-un mare incendiu Oryol, salvând proprietatea și viețile orășenilor.
Atât Ryzhov, cât și Golovan în imaginea lui Leskov întruchipează simultan cele mai bune trăsături ale caracterului național românesc și se opun celor din jur ca naturi excepționale. Nu întâmplător locuitorii din Soligalich îl consideră un prost pe dezinteresatul Ryzhov, iar locuitorii din Oryol sunt convinși că lui Golovan nu se teme să aibă grijă de cei care suferă de ciumă, pentru că cunoaște un remediu magic care îl protejează de o boală cumplită. Oamenii nu cred în dreptatea lui Golovan, bănuindu-l în mod fals de păcate.
Povestea lui Leskov „Lefty”, care este de obicei percepută ca fiind în mod clar patriotică, ca glorificând munca și priceperea muncitorilor din Tula, este departe de a fi simplă în tendința sa. Este patriot, dar nu numai...
„Lefty” este o lucrare tristă. Totul pare să fie simplu în ea, dar fiecare cuvânt se dublează, ironia se ascunde în spatele unui zâmbet, durere, resentimente în spatele iubirii. Iată minunații maeștri Tula care au încălțat puricele englezești de oțel fără „fine scope”, dar au stricat mecanismul: puricele nu mai dansează. Iată-l pe Lefty cu englezii care îl seduc cu bani și o mireasă.Se uită la muncitorii englezi și este invidios, dar în același timp se grăbește acasă, atât de mult încât pe vapor toată lumea întreabă unde este România, și privește în direcția aceea. Și se grăbește să aducă acasă un „secret” englez important pe care nici regii, nici generalii nu l-au descoperit. Și cum îl întâlnește România? Un skipper englez - un pat cald, îngrijirea doctorului. Lefty - un bloc, pentru că nu are „tugament”. L-au dezbrăcat pe bietul om, i-au scăpat din greșeală ceafa pe parapet și, în timp ce alergau în căutarea fie pe Platov, fie pe doctor, Lefty era deja fără. Dar, chiar și pe moarte, și-a amintit de „secretul”: nu curățați interiorul pistolului cu o cărămidă! Nu sunt buni pentru a trage! Dar „secretul” important nu a ajuns la suveran – care are nevoie de sfatul unui plebeu atunci când sunt generali. Și doar un englez a spus o vorbă bună despre maestru, care a înfățișat britanicii pentru întregul popor român cu priceperea sa: „El are chiar și o haină de blană Ovechkin, dar suflet de bărbat”.
Ironia amară și sarcasmul lui Leskov ajung la limită. Nu înțelege de ce Rus', care dă naștere unor meșteri, genii ale măiestriei, se ocupă de ei cu propriile mâini. Și în ceea ce privește armele - acesta este un fapt non-fictiv. Armele au fost curățate cu cărămizi zdrobite, iar autoritățile au cerut ca țevile să scânteie din interior. Și înăuntru, există o sculptură... așa că soldații au distrus-o dintr-un exces de zel. Îl doare pe Leskov din cauza faptului că distrugem cu sârguință ceea ce ne poate salva într-un moment dificil.
Forma narațiunii din Lefty, ca și în multe alte lucrări ale lui Leskov, este o poveste, adică o poveste care imită trăsăturile vorbirii orale.
Un alt „neprihănit” al operelor lui Leskov este Ivan Flyagin, protagonistul poveștii „Rătăcitorul fermecat”. „The Enchanted Wanderer” este o lucrare de natură de gen complex. Povestea folosește motive din viața sfinților, epopee populară - epopee, romane de aventură.
În povestea „Vrăjitrătăcitor” Leskov creează o imagine cu totul aparte, incomparabilă cu oricare dintre eroii literaturii române, a unui om care este atât de organic îmbinat cu elementele schimbătoare ale vieții încât nu se teme să se piardă în ea. Acesta este Ivan Severyanych Flyagin, „rătăcitorul fermecat”; este „fascinat” de basmul vieții, de magia lui, așa că pentru el nu există limite în el. Această lume, pe care eroul o percepe ca un miracol, este nesfârșită, la fel și călătoria lui în ea. El nu are un scop anume de călătorie, căci viața este inepuizabilă.
Soarta lui este neobișnuită și excepțională, la fel ca și nașterea lui. Flyagin s-a născut datorită rugăciunilor părinților săi și, prin urmare, soarta i-a fost predeterminată: a fost „destinat” mănăstirii, viața i-a fost prezisă de un bătrân pe moarte: „Dar... ai un semn că vei mori de multe ori și nu vei muri până când a ta va veni moartea adevărată și atunci îți vei aminti de promisiunea mamei tale pentru tine și vei merge la negri. Ivan Severyanovich se gândește puțin la viața lui, cu atât mai puțin își face planuri pentru viitor.
Fiecare nou refugiu al Flyagin este o altă descoperire a vieții și nu doar o schimbare a uneia sau a alteia ocupații.
Sufletul larg al rătăcitorului se înțelege cu absolut toată lumea – fie că sunt kârghizi sălbatici sau călugări ortodocși stricti; este atât de flexibil încât acceptă să trăiască după legile celor care l-au acceptat: după obiceiul tătar, este tăiat cu Savarikey, după legea musulmană, are mai multe soții, în mănăstire nu numai că are nu mormăi că, drept pedeapsă, a fost închis toată vara într-o pivniță întunecată, dar știe chiar să găsească bucurie în asta: „Aici se aud clopotele bisericii și tovarășii au vizitat”. Dar, în ciuda unei naturi atât de acomodative, el nu stă nicăieri mult timp.
Poate părea că Ivan este frivol, volubil,este necredincios față de sine și celorlalți, de aceea rătăcește prin lume și nu își poate găsi un cămin. Dar nu este. Și-a dovedit devotamentul și infidelitatea de mai multe ori - atât când a salvat familia contelui K. de la moarte iminentă, cât și în relațiile cu prințul și Grusha. Adesea acțiunile lui Flyagin dezvăluie bunătatea, naivitatea și puritatea sufletească, ceea ce este caracteristic și întregului popor român. Îl salvează pe contele și pe contesa când căruța cade în prăpastie. Și când contele îi oferă o recompensă, Ivan Severianovici îi cere să-i dea un acordeon. Se duce de bunăvoie la recruți, făcându-i milă de bătrânii nefericiți. Viața lui este foarte asemănătoare cu cea pe care a prezis-o bătrânul: pe marginea prăpastiei, oprește caii, îi salvează pe munteni de gloanțe, câștigă într-un duel mortal cu un tătar. În toate, Flyagin vede providența lui Dumnezeu, soarta. În ciuda tuturor greutăților vieții, el nu își pierde stima de sine și nu acționează niciodată contrar conștiinței sale. „Nu m-am vândut nici pe bani mari, nici pe bani mici, și nu-i voi vinde”, spune el. Și o schimbare atât de frecventă a habitatului și motivul constant al lui Flyagin de a fugi nu se explică deloc prin nemulțumirea față de viață. , ci, dimpotrivă, de o sete de a o bea până la ultima picătură. El este atât de deschis la viață, încât ea îl poartă cu fluxul, iar el îl urmează cu smerenie înțeleaptă. Dar aceasta nu este o consecință a slăbiciunii spirituale și a pasivității, ci o acceptare completă a soartei cuiva.
Adesea, Flyagin nu este conștient de acțiunile sale, bazându-se intuitiv pe înțelepciunea vieții, având încredere în ea în toate. Iar puterea superioară, în fața căreia este deschis și cinstit, îl răsplătește pentru aceasta și îl păstrează. Ivan este invulnerabil la moarte, pentru care este întotdeauna pregătit. În mod miraculos, el este salvat de la moarte ținând caii pe marginea prăpastiei; ţiganul îl scoate din laţ; câștigă într-un duel cu un tătar; evadează din captivitate; fugind de gloanțe în timpul războiului.Flyagin spune despre sine că „a pierit toată viața, dar nu a putut să moară” și explică acest lucru prin faptul că este un „mare păcătos” pe care „nici pământul și nici apa nu vor să-l accepte”.
Personajul lui Flyagin este cu mai multe fațete. Se distinge prin naivitate copilărească, inocență și stima de sine, capacitatea de a percepe subtil frumusețea naturii. Flyagin este caracterizat de bunătate naturală și chiar de dorința de a se sacrifica de dragul altuia: intră în soldați, eliberând un tânăr țăran de mulți ani de slujire grea. Dar aceste calități coexistă în sufletul lui cu o oarecare nesimțire, îngustime la minte.
Pe conștiință se află moartea unui călugăr, a unui tătar și a unui țigan Grușenka, își abandonează fără rușine copiii de la soțiile tătare, este „ispitit de demoni”. Dar niciuna dintre acțiunile sale „păcătoase” nu este generată de ură, minciuni sau dorința de câștig personal. Moartea unui călugăr este rezultatul unui accident, Savarykey Ivan a murit într-o luptă corectă, iar în povestea cu Grușa a acționat urmând dictaturile conștiinței sale, pe deplin conștient că comite o crimă... Înțelegerea inevitabilitatea morții unui țigan, el ia asupra lui păcatul, sperând să-și ceară iertare de la Dumnezeu în viitor. „Vei trăi, te vei ruga lui Dumnezeu pentru sufletul meu și pentru al tău, nu mă distruge ca să nu ridic mâna împotriva mea”, îl imploră nefericitul Pear.
Ivan are propria sa religie, propria sa moralitate, dar în viață este întotdeauna sincer cu sine și cu ceilalți oameni. Povestind despre viața lui, Flyagin nu ascunde nimic, pentru că sufletul lui este deschis atât lui Dumnezeu, cât și colegilor la întâmplare. Flyagin este naiv și simplu ca un copil, dar atunci când luptă împotriva nedreptății și a răului, poate fi hotărât și chiar dur. Pentru chinuirea unei păsări, el pedepsește pisica stăpânului și îi taie coada, fapt pentru care el însuși suferă o pedeapsă severă. El „vrea cu adevărat să moară pentru oameni” șiel merge la război în locul unui tânăr, de care părinții lui nu se pot despărți.
Desigur, Ivan Severianovici nu este atât un suferind-purtător de pasiune, cât o forță cercetătoare, activă, puternică. Încins cu o centură-amuletă, pe care sunt țesute cuvintele străvechii porunci militare românești „Nu voi da cinstea mea nimănui” Skatov N. N. Istoria literaturii române a secolului al XIX-lea (a doua jumătate). Moscova „Prosveshchenie”, 1991. 332 p., el este, parcă, condamnat la exploatări și luptă pentru afirmarea demnității sale umane. Și din când în când sparge rezistența magică a circumstanțelor care îl înconjoară din toate părțile. El „se extinde până la ispravă” constant, mai mult decât toți sfinții „respectând” prințul Vsevolod-Gabriel, gloriosul „tinerețe”. Puterile lui așteaptă să fie folosite. Și mai ales elocvent mărturisesc despre bogăția sufletului oamenilor, „descântecele” lui Flyagin de alt fel - admirația pentru minunatia lumii.
Epitetul „vrăjit” din povestea lui Leskov vibrează de emoții, nuanțe de semnificație, strălucește iridescent de ambiguitate. Și pentru că Flyagin Rătăcitorul trece prin România europeană de la stepele de pământ negru din sudul României până la Ladoga și Nijni Novgorod, de la capitale până în Caucaz și deșerturile saline Astrahan, pentru că își desfășoară activitatea în cel mai divers mediu național-etnic: întâlnește cu românii, nogaii, polonezii, indienii, cheremii, evreii, ţiganii, nemţii, britanicii, avarii, figura lui capătă o scară simbolică. El este considerat a fi personificarea națiunii.
Flyagin este o persoană neobișnuit de dotată; nimic nu este imposibil pentru el. Secretul puterii, al invulnerabilității și al darului său uimitor - de obicei de a simți bucurie - constă în faptul că face întotdeauna ceea ce circumstanțele cer. El trăiește în armonie cu lumea când lumea este în armonie și este gata să lupterăul când îi stă în cale.
Rătăcitorul fermecat este întruchiparea personajului românesc. Motivele neliniștii sale veșnice „rămîn până în timp în mâna celui care își ascunde soarta celor deștepți și rezonabili și le dezvăluie doar ocazional bebelușilor”.
Leskov, potrivit lui L. A. Anninsky, privea viața de la un alt nivel, din „dinăuntru”, decât alți scriitori de atunci care încercau să creeze în operele lor un tip de persoană românească. Leskov știe ceva despre sufletul oamenilor pe care cereștii spiritului nu îl știu, iar această cunoaștere îl împiedică să construiască o epopee națională completă și perfectă. Originalitatea abordării creative a scriitorului constă în faptul că el nu încearcă să înlănțuiască imaginea în cadrul unei anumite tradiții, el privește viața mult mai larg. Aceasta este ceea ce constituie baza poeticii operelor sale.