Lebedev S.D.
Mitul poate fi definit „în prima aproximare” ca o structură informațională specială a planului simbolic. Dacă luăm în considerare conștiința publică (și individuală) în filogeneză, atunci o putem descrie folosind un model cu trei straturi. Acest model se bazează pe o triadă de forme expresive: simbol, alegorie și schemă (vezi: 4, 44-62). Stratul de conștiință inferior, cel mai timpuriu din punct de vedere genetic și cel mai „natural”, spontan are o natură simbolică. Aceasta înseamnă că pentru el „o acțiune sau un obiect care acționează ca simbol... este și ea însăși și altul, și denotă, și semnificat, și o idee și un lucru” (vezi: 2, 149). Al doilea, mai târziu la origine, are o natură alegorică, adică, în contrast cu simbolizarea direct naivă, implică o anumită convenție de desemnare. Al treilea strat, „cel mai tânăr” și „artificial”, este organizat după un principiu schematic. Mitul se bazează pe cel mai arhaic - simbolic - principiu de structurare a informaţiei.
Ca sistem informațional socio-cultural, un mit poate fi considerat ca o structură formată din următoarele elemente esențiale:
1. Ideea mitologică este principala intenție semantică a mitului, care determină structura conținutului acestuia și se caracterizează printr-o orientare valorică.
2. Fundamentul arhetipal - un complex profund de experiențe arhetipale, proiectate asupra obiectului de înțelegere.
3. Subiectul mitului este o legătură reală, o relație care este cuprinsă de mit din punctul de vedere al ideii sale.
4. Obiectul mitului este o latură, aspect, element al realității obiective, asupra căruia se proiectează experiența arhetipală.
5. Subiectul purtător al unui mit este un subiect social individual sau colectiv pentru care acest mit are statutul de ideologdominante.
Astfel, fiecare mit specific este o unitate unică a celor cinci elemente specificate care stabilesc coordonatele cheie, cu ajutorul cărora este definit ca atare. O schimbare a unuia dintre ele înseamnă o schimbare a celorlalte, în urma căreia trebuie să vorbim despre un alt mit. De exemplu, dacă vorbim despre mitul „atomul pașnic”, atunci ideea lui (în termeni generali) poate fi formulată astfel: 1) energia atomică va oferi omului oportunități fără precedent; 2) va duce la progresul și fericirea noastră; 3) mai multe centrale nucleare! Acest mit poate fi caracterizat ca fiind tipic tehnic, i.e. ca expresie privată concretă a ideii globale „Tehnologia este bună” și, în consecință, ca un fel de mit al „Tehnicii bune”. Baza arhetipală a acestui mit este un complex de arhetipuri, care poate fi desemnat condiționat ca „Zeitate bună” - „Baghetă magică”. Subiectul mitului în acest caz este relația „tehnologie - om”, obiectul este cercetarea științifică și inovațiile tehnologice în domeniul energiei nucleare, iar subiectul, în special, este comunitatea științifică a principalelor țări ale lumii. în perioada anilor 1940 - 1960.
Pe baza celor de mai sus, putem distinge în mod condiționat trei etape ale procesului de creare a miturilor:
1. Etapa „fermentării”, când se naște un protomit vag și instabil în sfera preconștientului. Ideea de mit în această etapă este încă difuză, amorfă și neformată.
2. Etapa „euristică” - o transformare calitativă a reprezentării mitologice, asociată cu proiectarea și „cristalizarea” ideii sale. Acest lucru se realizează prin influența intuitivă a celei mai organice, încăpătoare și expresive formulări a acesteia, în care mitul „se recunoaște pe sine”. O astfel de formulare îndeplinește o funcție acumulativă, clarificând „fața” mitului șitransformându-și energia semantică potențială în una reală.
3. La a treia etapă, care poate fi desemnată drept „sugestivă”, are loc procesul invers de interiorizare: prin mecanismele sugestiei și autosugestiei, ideea formată a mitului se cufundă din nou în preconștient, fiind codificată în limbaj al imaginilor simbolice şi alimentat de energia emoţiilor arhetipale.
Subiectul unui mit este împărțit în mai multe componente - conform principiului gradului și naturii influenței unei reprezentări mitologice date asupra conștiinței și comportamentului oamenilor. Credem că este posibil să evidențiem următoarele domenii principale de influență ale mitului:
1. „Core” sau „epicentru”. Această parte a purtătorului subiectului este caracterizată de un grad ridicat de relevanță a subiectului și obiectului mitului. Ideea mitologică a unor astfel de oameni are caracterul unei dominante ideologice pronunțate; ei sunt cei mai înclinați spre crearea activă de mituri și implementarea practică a acestei idei în viața societății.
3. „Zonă difuză”. Pentru persoanele aparținând acestei părți a subiectului, ideea unui mit are doar o semnificație de moment și nu le afectează semnificativ viziunea asupra lumii, fiind percepută trecător și superficial; caracterizat printr-un grad minim de relevanță a subiectului și obiectului și, de regulă, o implicare slabă în implementarea practică a ideii de mit.
- „situațional” - reflectând următoarea „respirație a vremurilor” (mitologia „cuceririi spațiului”, paraștiință, OZN-uri etc.);
- „folclor” - axat pe fenomene și evenimente neobișnuite, inexplicabile din viața de zi cu zi.
1. Valle J. Lumea paralelă. - M .: Progres, Pangea, 1995. - S. 259-262.
2. Ionin L.G. Sociologia culturii.- M .: Logos, 1996. - 280 p.
3. Lebedev S.D. Crearea miturilor ca factor socio-cultural în funcționarea cunoștințelor tehnice moderne: Dis. … cand. sociolog. Științe.- Belgorod, 1996. - 145 p.
4. Losev A.F. Dialectica mitului // Filosofie. Mitologie. Cultură. - M.: Politizdat, 1991. - S. 21-186.
5. Manheim K. Ideologie şi utopie // Diagnoza timpului nostru.- M.: Avocat, 1994.- P. 7-276.
6. Naidysh V.M. Mituri şi conştiinţă folclorică // Questions of Philosophy.—1994.— Nr. 2. - P. 45-53.
7. Fukuyama F. Sfârșitul istoriei? // Filosofia istoriei: Antologie. - M .: Aspect Press, 1995. - S. 290-310.