KHAYYAM OMAR
Îi văd pe cei zdrobiți de soartă în praf, Sub pământ, văd pe cei prosternați, Oricât mă uit în întunericul de dincolo: Numai morții, morții, sunt văzut de mine.
Văd o pasăre așezată pe zidul orașului, ținând un craniu în gheare, repetând melancolic: "Mare șah! Unde sunt clicurile de trâmbițe ale trupelor tale? Unde este toba ta solemnă?"
Ieri am privit cercul întorcându-se, Cât de calm, fără să-și amintească de ranguri și merite, Olarul modelează strachini din capete și mâini", De la marii regi și ultimii bețivi.
Hei olar! Și cât timp vei bate joc de lutul, de cenușa oamenilor? Tu, văd, mâna lui Faridun însuși Pune-o în roată. Ești nebun, hei!
Sunt un ulcior care are suficient de mult puterea unei pietre. În seara asta sunt de prisos, vezi. suficient. „O, nenorocitul!” a strigat ulciorul.
Am auzit: sub loviturile olarului Lutul a început să-și dezvăluie secretele: "Nu mă călca! - i-a spus lutul. - Eu însumi am fost bărbat abia ieri."
Uită-te la maestrul olărit: Frământă lutul cu sârguință, dibăcie și pricepere. Uitați-vă mai atent: stăpânul este un nebun, Căci acesta nu este lut, ci o mizerie de trupuri!
Acest ulcior, adus din pivniță, Urla ca un bărbat frumos în vremurile trecute. Acesta nu este deloc un mâner pe gâtul unui ulcior - Ci o mână înfășurată în jurul gâtului unei iubite.
Nici un stat, nici un tezaur plin de aur - Nu poate fi comparat cu un pahar bun de vin! Nici coroana lui Kay-Khosrau, nici tronul lui Faridun -- Nu mai mult decât un dop dintr-un borcan!
Pe covoarele verzi ale câmpurilor Khorasan Lalelele cresc din sângele regilor. Violetele cresc din cenușa frumuseților,
De la alunițele captivante dintre sprâncene.