Întrebări indirecte în limba engleză Discurs indirect și vorbire directă
Întrebările indirecte sunt propoziții interogative obișnuite sub formă de vorbire indirectă. În alcătuirea lor, întrebările indirecte nu sunt diferite de propozițiile afirmative; fără semn de întrebare la sfârșit. Iată exemple de întrebări directe și indirecte în comparație:
Utilizarea verbului auxiliar „a face” în întrebările indirecte nu este permisă.
Formele temporale ale verbului, adjectivele, pronumele etc. la întrebările indirecte se schimbă în același mod ca în enunțurile indirecte.
Când nu există cuvinte interogative în enunț, întrebările indirecte pot fi introduse prin conjuncțiile „dacă” și „dacă”, care au aceeași semantică ca și particula românească „dacă”. Și atunci apar aceleași schimbări în propoziție ca atunci când traduceți întrebări obișnuite cu cuvinte interogative în vorbire indirectă. Dacă în a doua parte a propoziției cu vorbire indirectă există o uniune „sau”, atunci un astfel de discurs indirect va fi întotdeauna introdus nu cu uniunea „dacă”, ci cu uniunea „dacă”, de exemplu:
În anumite situații, răspunsurile la întrebări generale sunt convertite în vorbire indirectă. În același timp, cuvintele „nu – nu” și „da – da”, prin analogie cu limba română, sunt omise, de exemplu:
Propoziții imperative
Propozițiile imperative (comenzi, cereri, recomandări, ordine sau sfaturi) în vorbirea indirectă sunt întocmite după anumite reguli. Este deosebit de important să luați în considerare următoarele puncte:
- 1. La plasarea unei comenzi, verbul „spune” va înlocui verbele „ordonează” sau „spune”; la exprimarea unei cereri, în locul verbului „spune” se va folosi verbul „întreaba”.
- 2. Infinitivul poate fi folosit pentru a înlocui modul imperativ în vorbirea indirectă fără particula „nu” în enunțuri și cu particula „nu” în negative.
- 3. Adverbele care indică locul și timpul, pronumele posesiv, demonstrativ și personal sunt, de asemenea, supuse anumitor înlocuiri.