Întotdeauna la zi
11 aprilie 2016 ACTUALIZAT 7 iunie 2018
Michael Le Dantu. „Portretul unui actor” 1912 Muzeul de Artă Iaroslavl
Prima secțiune este vremea unei adevărate revoluții în cultură, formarea și înflorirea avangardei românești, care a ocupat un loc onorabil țării noastre în istoria mondială a artei. Aici sunt reprezentate personal toate tendințele principale - neoimpresionismul Alexandrei Exter, sezanismul lui Ivan Malyutin, cubo-futurismul lui Mihail Le Dantu, suprematismul lui Ivan Klyun, cubo-futurismul lui Alexei Grișcenko și Georgy Noskov. La începutul secolului și până la sfârșitul anilor 20, arta a devenit din ce în ce mai experimentală, divorțată de realitate, privind departe în viitor.
Dar la începutul anilor 1930, decretul „Cu privire la restructurarea organizațiilor literare și artistice” a oprit căutările creative. Avangarda a fost înlocuită de realismul socialist - artă care poate fi înțeleasă de cel mai larg public și dedicată acesteia personal. Cu alte cuvinte, kitsch-ul, așa cum a caracterizat Clement Greenberg această artă entuziastă. Temele principale sunt exploatările muncii, victoriile militare, succesele industriale, viața rurală și, bineînțeles, liderii venerați de oameni - toate într-o manieră exclusiv pozitivă, optimistă.
A doua secțiune este arta de a pune capăt dezghețului și stagnării. Realismul este încă în favoarea, în plus, apar diverse modificări stilistice ale acestuia. De exemplu, așa-numitul stil sever, care a apărut sub influența artelor plastice prestaliniste și a neorealismului italian. Ea reflecta nu numai latura roz a vieții, ci și conflictul „sever” - severitatea muncii, greve și așa mai departe. Realitatea socialistă nu mai pare atât de senină, eroii s-au trezit din fosta lor euforie. Odată cu starea de spirit, s-a schimbat și stilul de pictură -imaginile au devenit mai ascetice, liniile sunt mai clare, planurile de culoare sunt mai mari. Cineva, între timp, reînviea tradițiile avangardei românești, printre care artiștii care participau la expoziția din Manej în 1962 și celebra expoziție uldozer „la Belyaevo în 1974, care părea prea „modernă” autorităților sovietice, dar datorită unei astfel de înfrângeri au devenit celebre în întreaga lume.