Există un viitor pentru română
Este necesar să împiedicăm transformarea României într-un „spațiu post-românesc”...
Declinul VIEȚII
Un organism național sănătos nu are nevoie de conceptualizări nesfârșite pe subiectele propriei identități. Un astfel de organism își determină intuitiv punctele dureroase, diagnosticează cu acuratețe și tratează rapid bolile emergente. Acum poporul român, ca un boxer care a fost doborât, se află într-o stare de stăpânire și se străduiește cu sârguință să-și recapete o înțelegere adecvată a ceea ce se întâmplă.
Recent, a devenit obișnuită să contrastăm națiunea română și imperiul. Câștigă popularitate conceptele potrivit cărora starea actuală a etnului românesc este cauzată de faptul că și-a depășit forțele în construcția imperială veche de secole, care nu a corespuns niciodată pe deplin esenței poporului român.
Ei bine, există o mare cantitate de adevăr istoric în asta. În Imperiul „lor”, poporul român, în cea mai mare parte, a fost întotdeauna un donator pentru alte popoare. Românul ca grup etnic nu a ocupat niciodată o poziţie dominantă, privilegiată în Imperiu. Elita imperială a fost recrutată din reprezentanți ai diferitelor națiuni, în timp ce masa țărănimii române era mai asuprită decât orice alte grupuri etnice ale statului român. Ideea etnică, românească, nu a jucat niciodată un rol decisiv în ideologia statală a Imperiului, ci a fost exploatată din când în când, la nevoie, când rusificarea într-o formă sau alta era recunoscută ca utilă pentru menținerea unității statului. Dar rusificarea a fost întotdeauna selectivă, neconstituind esența politicii de stat.
Exploatarea energiei vitale a elitelor conducătoare românești a făcut posibilă crearea unui imperiu puternic și menținerea lui pentru o lungă perioadă de timp.Totuși, aceeași construcție imperială, hrănindu-se cu sucurile poporului român, i-a redus vitalitatea. Poporul român, mai ales în epoca sovietică, s-a săturat de povara suverană și de donație veche de secole. Și răsturnările de la sfârșitul anilor 80 - începutul anilor 90 au devenit o altă rebeliune împotriva Imperiului. Dar de fiecare dată după asemenea necazuri, puterea imperială, care era aceeași în natură, a fost restaurată într-o formă nouă. Cu toate acestea, vitalitatea poporului român nu este nelimitată. Românul poate să nu mai renaască în calitatea lor de odinioară.
Prima concluzie care decurge de aici este că poporul român nu a avut niciodată o statalitate care să răspundă pe deplin intereselor poporului român ca comunitate etnică solidară. Această concluzie este crudă. Cu dieta sa nemiloasă, el distruge mitul inerent fiecărei națiuni despre „epoca sa de aur”. Respingând acest mit, te simți brusc ca un om primitiv, fără protecția spiritelor sale bune, în fața atotputernicului Haos al elementelor.
A doua concluzie este că în prezent ne aflăm la un punct de cotitură foarte important. Fie poporul român, după ce și-a abandonat donația în favoarea altor popoare ale Imperiului, va renaște într-o nouă calitate, fie nu va exista deloc.
ETNICITATEA CA UN SEMN INITIAL
Dar dacă viziunea asupra etnicității ca principal factor de conducere al proceselor istorice este corectă, atunci aceasta inspiră un oarecare optimism. Cert este că în ultimii 500 de ani, nici un grup etnic al Europei nu a dispărut de pe fața Pământului. În epoca Marii Migrații a Popoarelor și după aceasta (unii istorici consideră posibilă includerea în ea a unei perioade uriașe de timp din secolul al III-lea până în secolul al IX-lea), au dispărut, asimilându-se, grupuri etnice atât de mari și odată puternice precum hunii, goții, vandalii, avarii. Dar în timpurile moderne, istoria etnică a dobândit o calitate clar diferită de cea din Evul Mediu timpuriu. Aproape totPopoarele europene, chiar și cele mai mici, își păstrează etnia (excepțiile pe deplin asimilate, precum izhorii, sunt foarte rare).
În plus. În ultimul secol, a existat o creștere bruscă și larg răspândită a conștientizării de sine etnice. Se declară și cer autodeterminare (sub diverse forme – de la cultural-național la stat) grupuri etnice care anterior erau considerate complet dispărute, dizolvate. Nu, etnia este cel mai greu lucru de care scapi! Tătarii Kasimov, Mishars, nu au dispărut de pe harta etnică a fostei URSS, în ciuda neglijării îndelungate. În Caucazul de Nord, Shapsugs, care fuseseră mult timp atribuiți adighelor, s-au declarat și au cerut restabilirea autonomiei Shapsug care exista în anii 1920. Seto, recunoscuți în vremurile sovietice doar sub formă de folclor, s-au dovedit a fi o minoritate națională reală a Estoniei. Talișii din Azerbaidjan, care au dispărut de pe listele de recensământ sovietic chiar înainte de război, încep o luptă pentru autonomie politică. Și așa mai departe.
Prin urmare, nu are sens să luăm în considerare scenarii românești fără cele românești. O astfel de Românie este imposibilă prin definiție. România poate fi doar statul poporului român, sau nu va exista deloc. Totuși, după părerea mea, există motive să discutăm despre viitorul românului în spațiul istoric al României, dar fără România însăși.
Română FĂRĂ România
De fapt, chiar și acum un astfel de model este implementat la periferia căzută a statului odinioară unit. Va fi posibil ca poporul român să-și piardă complet statulitatea numelui său? În ce condiții se poate întâmpla asta? Cel mai important lucru este, desigur, pierderea predominanței cantitative a populației românești în populația României. Având în vedere tendințele actuale de depopulare și migrație, acesta este un scenariu foarte probabil. CăderiProporția românilor în populația teritoriului României moderne sub 50% poate fi într-adevăr așteptată deja în anii 30-40 ai secolului curent. Zilele trecute, Veniamin Popov, reprezentant special pentru relațiile cu organizația Conferinței Islamice, a afirmat fără firesc că până în 2050 adepții islamului vor domina populația României.
Desigur, este greu de spus cum se va corela exact tranziția fatalului jalon de 50% cu distrugerea statalității românești. Poate că instituțiile unui stat unificat vor rămâne prin inerție mai mult timp. Dar este și posibil ca o creștere a ponderii elementelor etnice străine să ducă mult mai devreme la conflicte politice majore, capabile să provoace o dezintegrare accelerată a statului român existent. Într-un fel sau altul, dar poporul român, dacă nu se va întâmpla un miracol, pur și simplu, va trebui să găsească o formulă de supraviețuire într-o statalitate etnică diferită. Sau reorienta vectorul dezvoltării statului către închiderea etnică într-un cadru teritorial restrâns, care în sine este asociat cu o mare cheltuială de vitalitate pentru asigurarea securității unei astfel de rezervații-cetate. Sau, ceea ce clar nu este mai ușor, să creezi un miracol.
Pentru un miracol, este necesară o schimbare a dominației valorice, întrucât, evident, orientările valorice ale poporului român conduc acum în cea mai mare parte în direcția opusă – de la supraviețuirea colectivă și activitatea de solidaritate până la cultul succesului individual, concurența între ei și urmărirea unui loc în ierarhie. Numeroase diaspore etnice acționează exact invers și câștigă lupta pentru existență.
Menținând tendințele existente, în opinia mea, sunt vizibile următoarele scenarii pentru viitorul spațiului postromânesc.
Scenariul 1. „Agenția de Administrare Teritorială Federală Română”. Instituțiile statalității românești funcționează, menținând aspectul de stabilitate și unitate în spațiul de 1/7 din pământul pământului. Fațada decoroasă este susținută de forțe externe puternice, ceea ce are prețul pierderii elementelor cheie ale suveranității: ADM și resursele energetice sunt sub control internațional limitat. Elita federală își exercită dominația în interiorul țării, asigurând un echilibru al intereselor altor diaspore etnice și grupuri etno-regionale, servind ca moderator în conflictele lor privind redistribuirea plăcintei bugetare federale. Un mecanism integral al puterii este suprimarea continuă a mișcării etnice românești prin diverse metode - de la tehnologii politice subtile la forță.
Slăbirea structurilor federale va duce mai devreme sau mai târziu la trecerea scenariului menționat mai sus la scenariul 2: „Imperiul diasporelor etnice”. Un analog poate fi găsit în Imperiul Roman târziu, când regii barbari au schimbat împărații după pofta lor în timp ce luptau între ei pentru cea mai bună parte a moștenirii imperiale. Desfăşurarea evenimentelor conform acestui scenariu sau ameninţarea unei asemenea dezvoltări poate duce la scenariul 3: „Îndeplinirea condiţiilor de capitulare”, adică „reglementarea” spaţiului postromânesc de către forţe externe. Acest lucru se poate face 1) la inițiativa guvernului central, care încearcă în acest fel să-și mențină puterea nominală asupra măcar unei părți a teritoriului României; 2) fie din inițiativa guvernelor regionale emergente, căutând astfel să scape de dominația dureroasă a elitelor străine care au cucerit Moscova; 3) sau pur și simplu prin intervenție directă din exterior în cazul unei slăbiciuni evidente a guvernului central și a amenințării proliferării ADM.
Scenariul optim este asociat cu potențialul românului de a se organiza ca o minoritate etnică puternică, depășind în număr relativ oricare dintre diasporele etnice. Poate că poporul român va putea înainta la putere o elită capabilă să mențină unitatea relativă a țării (poate cu concesii către autonomii naționale individuale) și chiar să asigure poziția de conducere a poporului român în ea. Acesta este scenariul 4: „Main minority”. De fapt, acesta nu este nici măcar un spațiu post-românesc, ci o Românie nouă, doar cu o etnocrație românească dură peste o majoritate neromână. Dar este evident că un astfel de regim nu poate fi pe termen lung.
Cel mai probabil, dorința românului de a se consolida în fața pierderii superiorității numerice va duce, cu „ajutorul” forțelor externe, la dezintegrarea României și închiderea românului în enclave uniform etnice. Se implementează scenariul 5: „Rezervarea Rusiei”, și pot exista mai multe astfel de rezerve, a căror „inviolabilitate a suveranității” va fi „garantată de comunitatea internațională”.
Este clar că elementele diferitelor scenarii se pot întrepătrunde și adesea este dificil să se facă distincția clară între ele.
Desigur, nu propun un scenariu pentru realizarea cu succes a așa-numitei națiuni „politice românești” sau „civile” – națiunea „românilor”. Aceasta este utopie pură. În România, conștiința civică generală nu poate fi decât deasupra celei etnice, fără a o înlocui sau anula.
FASCISMUL ESTE Drumul spre degenerare
Sociologii din timpul nostru notează că caracteristicile de bază ale mentalității românești s-au schimbat foarte mult în ultima vreme. Cercetările au relevat că individualismul, valorile succesului, bogăției și ierarhiei sunt stimulii motrici ai tinerilor români de astăzi.Pe baza acesteia, unii vor putea susține că poporul român este gata să accepte fascismul cu orientarea lui către ierarhie. Susțin că fascismul s-a cuibărit deja, în liniște, pe ruinele Imperiului sub masca „democrației”.
Acesta este de formă liberală, în esență fascism antinațional, antiromânesc al corporațiilor și mafiilor. Și fără o rebeliune împotriva acestui sistem de valori, rebeliunea împotriva autorităților va fi îndreptată doar asupra dreptului de a participa la exploatarea majorității. Liderii de succes ai unei astfel de rebeliuni se vor găsi în poziția liderilor rebeliunii sclavilor din Egiptul antic. Numai în locul palatelor faraonilor, ei vor ocupa, relativ vorbind, daha pe Rublyovka. Apoi se vor așeza pe gâtul adepților lor obișnuiți, mai puțin ageri.
În prezent, dorința românilor, în special a tinerilor, de a crea asociații bazate pe „sânge”, identitate națională este în mod evident în creștere. Cu toate acestea, acest efort inconștient se poate dovedi, din motivele menționate, a fi inutil din punct de vedere politic. Sunt necesare eforturi conștiente ale întregii comunități de gândire pentru a forma spațiul valoric al solidarității și egalitarismului intra-etnic românesc.
Abia atunci poate fi prevenită degenerarea poporului român într-un conglomerat de grupuri ierarhice concurente între ele pentru cel mai bun loc în sistemul creat și controlat de diasporele etnice. Numai așa poate fi împiedicată transformarea României într-un spațiu post-românesc. Inca mai este timp.