Drojalkin V
Problema motivației comportamentale este de bază în orice ramură a psihologiei. Fiind la baza psihologiei personalității, ea determină activitatea umană și determină caracteristicile comportamentului și activității. În psihologia sportului, studiul sferei motivaționale a căpătat un caracter fundamental, întrucât motivația este principala sursă care ghidează activitatea unui sportiv pe drumul spre realizări. Problema motivației în sport este una dintre cele mai dificile, dar în același timp insuficient studiate probleme. Interesul nostru pentru această temă este determinat de faptul că formarea motivației sportive are un impact direct asupra caracteristicilor personale și contribuie la dezvoltarea personalității unei persoane.
Mai mult de o generație de oameni de știință a remarcat rolul principal al motivației în desfășurarea activităților sportive. Această problemă a fost reflectată în lucrările lui A.Ts. Puni (1969), Yu.L. Khanina (1980), R.A. Piloyan (1984), A.V. Shaboltas (1998). G.D. Babușkin (2000), E.P. Ilyin (2002) și mulți alții. Într-o serie de lucrări sunt studiate problemele de formare a motivației în diferite tipuri de sport. De interes științific sunt lucrările privind studiul sferei motivaționale la canoșii academici (G.B. Gorskaya, T.E. Lapko, 1993), gimnastele ritmice (A.F. Karavaev, 1993), sportivii de taekwondo (L.G. Ulyaeva, 1999) ,2 boxeri E.00.0.0. , baschetbalişti (A.V. Kanatov, 2005), judoişti (A.P. Shumilin, 2003), voleibalisti (E.B. Kuzmin, 2009) şi mulţi alţii.
Motivația sportivă este o formare mentală complexă, care se bazează pe o atitudine activă și eficientă a unei persoane față de cultura fizică și activitățile sportive. În dicționarul explicativ al termenilor sportivi, cuvântul motivație este caracterizat ca „un set de motive care determină activitatea și scopul antrenamentului și competiției.activitatea unui sportiv”, iar motivul este înțeles ca „un motiv conștient, și uneori nu conștient (instigator) care stă la baza alegerii specializării sportive, efectuarea muncii de antrenament, participarea la competiții, acțiuni” [1, p.153].
Sfera motivațională a unei persoane afectează natura tuturor proceselor care au loc în organism în cursul activităților sportive și este susținută de atitudinea emoțională a sportivului față de acțiunile efectuate. Ca A.A. Krylov: „una dintre cele mai importante caracteristici ale activității sportive trebuie considerată că necesită un interes extrem pentru implementarea cu succes a acesteia” [2]. Subestimarea rolului factorilor motivaționali de către antrenori și sportivi înșiși duce în cele din urmă la incapacitatea de a realiza potențialul existent. Fără un nivel ridicat de motivație, nu are sens să contezi pe realizări în orice sport.
Un atlet foarte motivat își realizează potențialul cel mai eficient. Potențialul său intern este axat pe rentabilitatea maximă a tuturor rezervelor menite să obțină rezultatul scontat. Pregătirea personală și volițională determină starea de spirit pentru victorie și realizează eficacitatea activităților viitoare.
Activitatea sportivă și competitivă impune cerințe speciale sferei personale a unui sportiv. Suntem de acord cu afirmația lui A.O. Prokhorov, care caracterizează activitatea antrenament-competitivă ca „un număr de situații în care apar stări mentale de diferite modalități, complexitate și intensitate” [3]. Această activitate are o semnificație personală, emoțională pentru o persoană și necesită cea mai înaltă manifestare a capacităților fizice, tehnice, tactice și psihologice de la un sportiv. Nu degeaba E.P. Ilyin consideră activitățile sportive caprocesul de depășire constantă a situațiilor critice [4]. Pe baza acestui fapt, este corect să spunem că un nivel insuficient de stabil de motivație nu va permite să se arate severitatea maximă a abilităților existente. Subliniem că în situațiile stresante de activitate competitivă, în condiții egale de antrenament, când stresul fizic și psihic atinge o valoare critică, nivelul de motivație și caracteristicile personale au o importanță decisivă în obținerea rezultatului.
Acordând rolul principal factorului pregătirii motivaționale într-o luptă competitivă dură, suntem de acord că nivelul motivației nu trebuie să depășească un anumit prag. În caz contrar, motivația ridicată crește nivelul de anxietate și frica de competiție. Efortul excesiv și dorința de a obține rezultate cu orice preț pot duce la o deteriorare a performanței unui sportiv [5]. Motivația excesivă poate afecta negativ performanța în activități care necesită mișcări bine coordonate. Cu toate acestea, există situații în care nivelul de motivație ar trebui să fie maxim. Un exemplu sunt sporturile care necesită rezistență, forță și viteză extreme. Suntem de părere că un proces orientat individual de formare a motivației ar trebui să se manifeste în activități de antrenament sportiv și competitiv.
În opinia noastră, în activitatea competitivă se poate urmări o relație semnificativă între sfera motivațională și cea intelectuală a unei persoane. Influența dezvoltării intelectuale asupra sferei motivaționale include atât o componentă de ghidare, cât și o componentă de restrângere a activității sportive. Influența de ghidare determină alegerea variabilelor tactice în condiții complexe de activitate competitivă imprevizibilă, în sporturi care necesită acceptaredecizie rapida si clara. Componenta descurajatoare determină evaluarea nivelului propriei pregătiri, spre deosebire de aroganță, și contribuie la adoptarea celei mai potrivite decizii. Capacitatea de a măsura în mod intenționat capacitățile externe obiective și subiective interne predetermina un prognostic favorabil al eficacității activităților sportive și competitive.
Nu există nicio îndoială că formarea motivației sportive, puterea și stabilitatea acesteia sunt influențate de caracteristicile personale ale unei persoane. Trăsăturile caracteristice ale personalității, cum ar fi stabilitatea emoțională ridicată, încrederea în sine, sociabilitatea, independența și autocontrolul, determină motivația de realizare. Și invers, un nivel ridicat de anxietate, tensiune emoțională, incertitudine în acțiunile cuiva predetermina focalizarea motivațională pe evitarea eșecurilor. Componenta principală a motivației de realizare este speranța de succes a implementării obiectivelor. Principalul motiv pentru evitarea eșecului este teama de eșec. Sub influența caracteristicilor personale se formează un tip stabil de motivație pentru activitățile sportive.
Succesul activității sportive este decisiv pentru forța și stabilitatea motivației. Rezultatele obținute capătă întotdeauna o colorare emoțională pozitivă și încurajează un proces activ de antrenament și, în consecință, la performanța în continuare în sport. Dezamăgirea de la eșecuri, și înfrângerile nefericite în competiții, pot transforma activitatea unui sportiv într-un proces dur de antrenament, pentru a elimina sentimentul de nemulțumire și a realiza motivul autoafirmării. Această ipoteză este valabilă în acele cazuri când un sportiv are un tip puternic de sistem nervos și personal stabil.caracteristici. În caz contrar, eșecurile în activitatea competitivă pot exacerba îndoiala de sine, sentimentul de inferioritate și, ca urmare, scăderea motivației, atât pentru cultura competitivă, cât și pentru cultura fizică și activitățile sportive. Este destul de evident că succesul în activitatea competitivă depinde nu numai de calificarea unui sportiv, ci și de severitatea calităților personale și a atitudinilor motivaționale.
Astfel, motivația sportivă în activitatea competitivă este o formare mentală complexă, personală, în interacțiunea unui sportiv cu caracteristicile sportului ales. Nivelul de motivație este esențial pentru atingerea performanței. Procesul de formare a motivației pentru activitatea sportivă și competitivă este o problemă psihologică și pedagogică complexă, cu multe componente. Nu există nicio îndoială că activitatea competitivă are un impact semnificativ asupra cursului proceselor mentale și a formării personalității sportivului.