Desenați o diagramă a originii vântului

Vântul este mișcarea orizontală a aerului în raport cu suprafața pământului. Vântul se caracterizează prin direcție, viteză și rafală. Cauza directă a vântului este diferența de presiune atmosferică în diferite puncte de pe suprafața pământului, care creează un gradient baric orizontal. Mișcarea aerului, care a apărut sub acțiunea forței gradientului baric, nu apar exact în direcția acestui gradient, dar pe o traiectorie mai complexă datorită interacțiunii forței gradientului cu forța de deviere a rotației Pământului, forța centrifugă și forța de frecare. Sub acțiunea combinată a forțelor enumerate, vântul din stratul inferior al atmosferei se abate de la gradientul baric cu 50-60, peste mare cu 60-70. Unghiul de abatere a vântului de la gradient crește odată cu înălțimea și se apropie de 90 cu aproximativ 1000-1500 m (Fig. 2.6).Figura 2.6. Distribuția presiunii atmosferice și a vântului lângă suprafața pământului: în dreapta se află secțiunea meridională a direcției vântului (după A.P. Shubaev): 1 direcție vântului; 2 direcția gradientului baric orizontal. (disponibil la descărcarea versiunii integrale a manualului) Având în vedere că direcția de mișcare a aerului se abate de la gradientul baric orizontal, transportul aerian estic predomină la latitudini mari, transportul aerian vestic la latitudini temperate și transportul aerian estic din nou la latitudini tropicale. 3> Centurile de presiune nu sunt continue. Eterogenitatea suprafeței subiacente (oceane, continente, câmpii, munți etc.) duce la faptul că centurile sunt rupte în cicloni și anticicloni. Sub influența curenților de aer apar alizee și musoni.Curenții de aer din atmosfera inferioară, caracteristici anumitor zone geografice limitate, se numesc vânturi locale. Vânturile locale includ brize, vânturi de munte-vale,foehns etc. Brizele sunt vânturi observate pe coastele mărilor, lacurilor și caracterizate printr-o schimbare a direcției lor în timpul zilei: noaptea sunt direcționate de la suprafața uscată către suprafața apei, ziua, dimpotrivă, din suprafața apei să aterizeze (Fig. 2.7). Peste 1-2 km, aerul este transportat in sens opus printr-un antibriza, care impreuna cu briza formeaza o circulatie inchisa.