Caracteristicile structurale și funcționale ale transportului - Studiopedia
Din punct de vedere structural, transportul poate fi reprezentat ca un sistem format din două subsisteme: transportul public și cel nepublic (Fig. 1.2).
În funcție de obiectivele analizei economice, transportul public este grupat astfel:
- universale (cai ferate, apa, rutiere, aeriene) si speciale;
- intern (efectuarea de transport în interiorul țării) și extern (de obicei maritim, efectuând transport nu numai în țară, ci și în străinătate);
- pe tot parcursul anului (feroviar, rutier etc.) și sezonier (ape interioare).
Figura 1.2 Schema bloc a sistemului de transport
Transportul public acționează ca o ramură independentă a producției materiale. Deservește sfera circulației, oferind o legătură între sfera producției și sfera consumului. Transportul public este un transport care, în conformitate cu legislația în vigoare, este obligat să efectueze transportul de mărfuri și pasageri, indiferent de cine sunt prezentate aceste transporturi: o întreprindere sau instituție de stat, o organizație publică, o firmă sau o persoană fizică.
Spre deosebire de transportul public, transportul non-public realizează transportul produselor în sfera producției, adică. pentru o anumită întreprindere, organizație sau firmă. Transportul pe care îl efectuează este intern sau tehnologic. Transportul departamental al întreprinderilor industriale se numește transport industrial.
Drumurile sau căile ferate (de obicei de scurtă lungime) aparținând unei anumite companii de transport se numesc drumuri de acces. Sistemul de transport al țării are o rețea densă de asemeneadrumuri. Lungimea totală a marginilor de cale ferată depășește lungimea căilor ferate publice. Mai mult de jumătate din navele flotei fluviale (în principal cu capacitate și putere mică de transport) aparțin diferitelor departamente (întreprinderi din industria petrolului și gazelor, silvicultură, utilități publice etc.) Spre deosebire de transportul public, transportul industrial este reprezentat și de vehicule speciale, precum drumuri pe cablu și suspendate, transport pneumatic etc.
Pe lângă împărțirea în transport public și non-public, în unele cazuri transportul este împărțit în principal și non-principal. Pe de o parte, linia principală este un sinonim pentru transportul public, iar non-linea principală este nepublică (de exemplu, transportul industrial este transportul non-principal). Pe de altă parte, termenul „transport principal” este folosit pentru a se referi la căile de comunicație care leagă orașele mari și centrele industriale ale unei țări sau ale unei regiuni mari. În acest caz, ramurile mici de la principalele autostrăzi, în ciuda faptului că fac parte din rețeaua publică, nu sunt considerate legături ale principalului transport și sunt de obicei denumite linii locale.
În funcție de obiectivele analizei economice, transportul public este grupat astfel:
- universale (cai ferate, apa, rutiere, aeriene) si speciale;
- intern (efectuarea de transport în interiorul țării) și extern (de obicei maritim, efectuând transport nu numai în țară, ci și în străinătate);
- pe tot parcursul anului (feroviar, rutier etc.) și sezonier (ape interioare).
Structura rețelei de transport din România este alcătuită din rute (linii) de comunicație terestre, pe apă și aeriene,a cărui lungime este de mii km:
Siturile feroviare ale întreprinderilor ……………………………..…95,0
Rute navigabile pe apă interioară (râu) ………………………………….101.0
Drumuri pavate …………………………………. 750,0
Inclusiv uz general ………………………………………………………….463.0
Principalele conducte de petrol ………………………………………………………. 65,0
Conducte principale de gaze ………………………………………………………145,0
Inclusiv internațional ………………………………………………………200,0
3. Sistem unificat de transport: proprietăți și esență în condițiile pieței.
Esența dezvoltării unității sistemului de transport constă în interacțiunea diferitelor moduri de transport în efectuarea transportului. În condițiile de piață, este necesar ca firmele de transport să creeze și să planifice o tehnologie de transport unificată, de ex. mutarea concurenței între modurile de transport în zona de complementaritate. Dezvoltarea în continuare a unității sistemului de transport merge pe calea îmbunătățirii materialului rulant și creării posibilității de funcționare a acestuia pe diferite moduri de transport. Această direcție poate fi clasificată ca intermodală (din latină inter - între și modal - referitor la formă).
În condițiile moderne de transport, principalul lucru este de a respecta cerințele clienților privind promptitudinea („just la timp”), volumul și calitatea transportului de mărfuri și livrarea sigură a pasagerilor la timp. Acest lucru se realizează prin introducerea unei abordări logistice care permite optimizarea activității elementelor individuale ale procesului de transport și combinarea acestora într-un singur sistem.
Nu ați găsit ceea ce căutați? Utilizați căutarea:
Dezactivați adBlock! și reîmprospătați pagina (F5)este cu adevărat necesar