Aztlan, Termeni

Mitologia aztecă / Termeni

Aztlán sau Aztlán (într-una dintre interpretări - „țara stârcilor”) este casa ancestrală mitică a aztecilor, una dintre principalele grupuri culturale din Mesoamerica. În nahuatl, cuvântul „Azteca” înseamnă „oameni din Aztlán”.

Inițial, aztecii, ca și alte popoare nahua (jochimilca, tlahuica, acolhua, tajasalan tlaxcalan, tepaneca și chalca), au considerat căminul lor ancestral la Chicomostok („locul celor șapte peșteri”), o țară situată undeva la nord-vest de Valea Mexicului. Mitul lui Aztlan, pe care, potrivit legendei, aztecii l-au părăsit abia în 1164, a apărut după formarea propriului stat de către azteci. În legende, Aztlan este descris ca o insulă în mijlocul unui lac mare, situată de cealaltă parte a unui drum lung în întuneric și frig.

Diverse descrieri ale lui Aztlán sunt extrem de inconsecvente. Unele legende vorbesc despre Aztlán ca pe un paradis, altele (codexul Aubin) susțin că aztecii de acolo erau sclavii unei elite tiranice numită Azteca-Chikomostoka. Conduși de preotul lor, aztecii au fugit și pe parcurs zeul lor Huitzilopochtli le-a interzis să fie numiți azteci, spunând că ar trebui să se numească Mexica.

Locul lui Aztlan în mitologia aztecă este aproape de migrația legendară la Tenochtitlan. Potrivit legendei, migrația spre sud a început la 24 mai 1064 d.Hr. e. Fiecare dintre cele șapte popoare Nahua a fondat un oraș-stat major în centrul Mexicului în timpul perioadei postclasice târzii a cronologiei mezoamericane (c. 1300-1521)

După cucerirea spaniolă a Mexicului, poveștile despre Aztlán ca o țară asemănătoare Edenului la nord au ajuns în Spania. Descrieri similare, făcute în special de Diego Durán în 1581, au inițiat expedițiile spaniole în California.

---