26 aprilie 1986, Cernobîl

Meniu de navigatie

Linkuri personalizate

Informații despre utilizator

Postări 1 pagina 20 din 20

Distribuie1 26-04-2011 14:24:50

Autor: Kattyval
Administrator
De la: Kiev
Inregistrat: 11-05-2009
Invitații: 0
Posturi: 5755
Respect: [+47/-0]
Pozitiv: [+2/-0]
Sex feminin
ICQ: 490770653
Recompense: admin, câini
Petrecut pe forum: 3 luni 4 zile
Ultima vizită: 19-04-2019 20:47:21

25 de ani... a trecut atât de mult timp... amintire... totul este ca ieri... și atât de trist...

Locuim la Cernobîl de câțiva ani. Părinții mamei mele locuiau chiar în Pripyat, iar bunicul meu lucra la centrala nucleară. Era atât de liniștit acolo...

Am studiat în alt oraș și în fiecare weekend încercam să merg acasă la Cernobîl. Era sâmbătă, iar eu, ca de obicei, mergeam acasă. La stația de autobuz de lângă casa de bilete, o mulțime de oameni care țipă, cineva plânge. Încerc să ajung la casă și din colțul urechii aud: „accident, explozie, nuclear, a murit” și chestii de genul ăsta. Nu sunt bilete, iar casieria îmi spune cu o voce urâtă - nu știi că totul a explodat acolo?! Sunt într-un șoc liniștit. Atunci nu existau telefoane mobile, nu o pot suna pe mama. Există un fior în piept, o stare de semi-conștiință, lipsă de informații, iar oamenii spun lucruri groaznice.

M-am urcat în pat, zbor acasă. Toată lumea este în viață. Mama spune calmă: „S-a întâmplat ceva la centrala nucleară. Nu-l pot contacta pe bunicul meu. Telefoanele nu funcționează și nu există nicio legătură cu Pripyat. Mă așez pe o bicicletă și merg la Pripyat. Poți ajunge acolo în 30-40 de minute. Plantațiile forestiere se întind de-a lungul drumului, iar soldații și poliția stau în ele ca ciupercile. Pe tot parcursul drumului! Am putut ajunge aproapePripyat, dar nu a intrat în oraș. Polițiștii cu aparate respiratorii au fugit să mă întâlnească. Vă puteți imagina spectacolul? Nu numai că au fugit, ci au strigat și cuvinte urâte. A trebuit să mă întorc și să pedalez înapoi cu toată prostia mea. Era sâmbătă. Fără conexiune, fără informații.

Și duminică dis-de-dimineață, coloane de echipamente militare, mașini cu soldați și multe autobuze goale au mers spre Pripyat. A fost infricosator. Iar după-amiaza au apărut oameni cu pachete, genți și valize din direcția Pripyat. Unii au plâns. Au trecut autobuze pline de oameni. Fețe palide, confuze la ferestre...

În acel moment, Valik și cu mine ne-am cunoscut. A lucrat în organele Ministerului Afacerilor Interne și a participat la consecințele accidentului. El și colegii săi au fost unul dintre primii care l-au văzut pe Pripyat după evacuarea oamenilor.

Evacuare... Imaginați-vă: o zi caldă, însorită; mame cu copii merg pe strada; cineva atârnă haine; cineva stă doar pe o bancă. Autobuzele cu însoțitori conduc până la fiecare casă, sună la apartamente și distribuie pungi de plastic mari și dense. Li se ordonă să împacheteze imediat, să ia documente și cele mai necesare lucruri. Nu lua multe lucruri, pentru că într-o zi sau două se vor întoarce înapoi. Cei care s-au indignat și au refuzat le-au explicat „din punct de vedere cultural” că trebuie să se reunească. Oamenii au fost băgați în autobuze și scoși din oraș. Nimeni nu a fost returnat...

Soțul meu a spus că orașul arăta înfiorător. Nu există oameni, dar au fost mulți câini abandonați. Pur și simplu nu aveau voie să ia cu ei. Este în oraș. Și în satele din jur a trebuit să lase găini, porci, vaci. Nu toți au părăsit satele. Cineva s-a ascuns, apoi s-a întors acasă.

Da, există ceva de reținut și de spus. Am fost la Cernobîl acum câțiva ani. Un postgust foarte neplăcut din ceea ce a văzut. Și, deși în centrul orașului se păstrează vizibilitatea vieții, orașulmort...